Autoritatea Americană pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) a aprobat ca vaccinul Gardasil, utilizat până acum pentru prevenirea cancerului de col, să fie utilizat şi pentru protejarea de cancerul anal.
Vaccinul va putea fi folosit de femei şi bărbaţi care au între 9 şi 26 de ani. Gardasil era până acum recomandat pentru prevenirea cancerul cervical, vulvar şi vaginal cauzate de papilomavirus. "Folosirea Gardasil ca metodă de prevenire a cancerului anal este importantă şi poate face ca numărul celor diagnosticaţi cu acest tip de cancer să scadă", a declarat Karen Midthun, director în cadrul FDA.
Recomandările noastre