"Urzeala tronurilor": intră în scenă supranaturalul

"Urzeala tronurilor": intră în scenă supranaturalul

Actorul care îl interpretează pe Jon Snow în serialul HBO a dat din culisele noului sezon, referindu-se şi la creaturile miraculoase de dincolo de zid.

În România, serialul HBO "Urzeala tronurilor" revine cu episoade noi începând cu 2 aprilie. Pentru EVZ, Kit Harington, actorul în vârstă de 25 de ani care îl interpretează pe fiul din flori al lordului Eddard Stark (Sean Bean), a vorbit şi despre situaţa familială dificilă a personajului său, Jon Snow. EVZ: Jon Snow e atât de des lăsat deoparte şi suferă mereu. Unde găseşte forţa să meargă mai departe? Kit Harington: Da, are o soartă atât de crudă (râde), ceea ce i se întâmplă e complet nedrept. În acest univers, e mereu vina copilului, niciodată a tatălui. Prima dată când am contemplat personajul m-am gândit că se luptă să înţeleagă de ce nu e un Stark, de ce mama lui vitregă îl urăşte. Pe de altă parte, are noroc deoarece beneficiază de educaţia rezervată celor nobili. Însă tot nu ştie cine e mama lui. Se luptă să afle cine e şi să îşi dovedească valoarea. În primul sezon au fost câteva referiri la mama lui. Vor continua? E o întrebare care-i atârnă deasupra capului mult timp. Nu ştie de unde a venit şi cine e. Ultima dată când s-a văzut cu tatăl lui, el i-a spus: "Data viitoare când ne vom întâlni îţi voi spune cine e mama ta". Dar acum tatăl lui e mort. Nu doar că a murit tatăl lui, singurul care l-a iubit şi a avut încredere în el, ci a murit şi ultima speranţă de a afla cine e mama lui. Trebuie să facă abstracţie de această chestiune deocamdată. Cum va evolua personajul tău? Se îndreaptă către o lume întunecată. Va fi mult mai hotărât în acţiunile pe care le întreprinde. În acest sezon se decide cui îi va fi loial – familiei sale sau Rondului de noapte. Nu-l mai vezi punându-şi întrebări şi având îndoieli. Vrea să descopere care e elementul supranatural, să îşi dea seama cine sunt oamenii de dincolo de zid. E mult mai ferm în deciziile lui. Vor mai apărea Umblătorii albi? Cu siguranţă va apărea elementul supranatural de dincolo de zid. Există o ameninţare ascunsă, iar Umblătorii albi vor fi prezenţi. Jon Snow petrece tot noul sezon în nord? Da, înaintează în nord. Nu ştiu dacă va ajunge vreodată în sud. Cum te-ai pregătit pentru rol? Am călărit foarte mult. Eu nu mă mai suisem pe un cal până să lucrez la "Urzeala tronurilor". Mai mersesem pe ponei când eram mic, dar atât. Or, era esenţial ca noi să părem călăreţi înnăscuţi. Cât despre lupta cu săbii, m-am antrenat, dar nu foarte mult. "În sezonul doi sunt două secvenţe de luptă mari. Ei, pentru acestea ne-am antrenat foarte mult.“ KIT HARINGTON, actor ORIENTARE Cu cariera înainte Ce preferi – teatrul sau filmul? Sunt atât de diferite! Eu sunt nou-venit în această industrie şi încă învăţ. N-aş fi crezut că sunt atât de diferite. În film şi televiziune e incitant pentru că totul se leagă de moment. Stai, aştepţi toată ziua şi îţi conservi energia pentru un moment de adevăr. În teatru, e un real maraton. În fiecare seară faci o călătorie care durează două ore. Iubesc ambele meserii. Avantajul filmului constă în locaţii. De pildă, Islanda sau studiouri cu mult echipament. Evident, sunt mai mulţi bani în film şi televiziune decât în teatru. Mi se pare că, fiind actor britanic şi la această vârstă, e momentul pentru teatru. Vreau să mai fac teatru, dar nu poţi întotdeauna decide în ce direcţie o va lua cariera ta. Depinde şi de breaslă. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8ixEWrTLiZg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiți și:

  • "Urzeala tronurilor", sezonul II: cum e să fii mama dragonilor

Ne puteți urmări și pe Google News