Urşii de tomberon s-au întors

Urşii de tomberon s-au întors

În Braşov s-au reîntors urşii de tomberon. Specialiştii Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) au anunţat că au identificat 13 urşi în pădurile din jurul cartierului braşovean Valea Cetăţii.

Săptămâna trecută aceştia au coborât până la tomberoanele de pe strada Jepilor. „Acum nu au mai fost probleme ca anii trecuţi. Au stat cinci minute, n-au găsit mâncare şi au plecat“, spune Ramon Jurj, inspector ICAS.

Preventiv, angajaţi ai institutului şi ai firmei de salubritate, ajutaţi de elevi de la Liceul „Grigore Antipa“, au adunat gunoiul din zonă. Totodată, firma de salubritate a modificat programul de ridicare a tomberoanelor. Acestea sunt strânse seara, pentru ca urşii să nu mai aibă tentaţii culinare.

Prin colaborare cu centrele comerciale, autorităţile locale încearcă şi metode alternative. „Am vorbit cu mai toate marile depozite de alimente din Braşov şi le-am cerut să ne dea hrana expirată, pe care să o folosim ca nadă pentru mutatul urşilor în pădure. Treptat o să mutăm nada cât mai departe“, a anunţat viceprimarul Adrian Gabor.

Autorităţile şi specialiştii au atenţionat locuitorii, încă o dată, să nu dea de mâncare animalelor, pentru că le creează reflexul de a se întoarce în oraş. Pe termen lung, se doreşte mutarea urşilor cu totul în judeţele învecinate, măsură ce a dat rezultate parţiale şi anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News