Actorii l-au cunoscut mai bine pe Jean Constantin, dar oamenii de rând, mai ales cei în vârstă, l-au iubit măcar la fel de mult.
Iată ce au avut de spus oamenii care se plimbau la apus de soare, în zona Lipscani, despre dispariţia lui Jean Constantin.
- "Jean Constatin? Un actor minunat, Dumnezeu să-l ierte. Poate acum se va scrie mai mult şi bine despre cultură, despre conştiinţă, despre valori." Paula Ribariu
- "Mi-a plăcut mult în tinereţe, un talent desăvârşit. Îl ştiu de la „Revistele de la Tănase”, cum îi ştiu şi pe George Enache, Mihai Perşa, Colea Răutu şi Amza Pelea" Vasile Burza
- "Chiar ieri am citit la metrou că Jean Constantin s-a retras din viaţa publică. Mi-au plăcut comedioarele în care a jucat un produs al şcolii de actorie din comunism, dar care mi-a fost simpatic, un tip volubil şi distractiv." George Grigoraş
- "Nu cred că vom mai avea parte curând de un actor de tipul acesta. Era un actor care te făcea să râzi, un actor de momente vesele. Astăzi, când sunt foarte multe filme de acţiune, el scotea un zâmbet. Poate Florin Piersic să mai fie ca el." Liviu
Recomandările noastre