UPC a sesizat CNA privind "acţiunile abuzive" ale Antena Group

UPC a sesizat CNA privind "acţiunile abuzive" ale Antena Group

UPC România a sesizat CNA cu privire la "acţiunile abuzive" ale Antena Group, care "condiţionează tehnic şi financiar" retransmisia televiziunilor Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV şi GSP TV, încălcând astfel prevederile legislaţiei audiovizualului privind regimul "must carry".

Principiul "must carry" este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni. Totodată, acelaşi principiu le impune şi televiziunilor difuzate în pachetul "must-carry" al cabliştilor să fie libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice şi financiare.

UPC România a transmis, în 27 ianuarie, o adresă Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Potrivit documentului obţinut de agenţia MEDIAFAX, UPC România spune: "Dorim să vă supunem atenţiei anumite acţiuni abuzive ale Antena Group, care reprezintă încălcări flagrante are prevederiior legale privind regimul must carry".

Compania UPC România spune că a fost informată de către Antena Group, prin intermediul a patru notificări, că vor fi modificaţi parametrii tehnici de emisie şi recepţie pentru Antena 1, Antena 2, Antena 3 - News & Current Affairs, Euforia TV şi GSP TV, toate aceste televiziuni fiind obligatorii la retransmisie pentru toţi cabliştii, potrivit listei "must carry", publicate pe site-ul CNA în conformitate cu Legea audiovizualului.

 "(...) comutarea a fost programată de către Antena Group iniţial pe 4 februarie 2014, aceasta fiind însă reprogramată în data 4 martie 2014, prin notificarea din 10.01.2014", se spune în adresa transmisă CNA de UPC România.

În acelaşi document se spune că Antena Group vrea să modifice sistemul de criptare (de la sistemul Power-Vu Ia sistemul de criptare CONAX), modul de compresie video (de la MPEG2 la MPEG4 - H264), modul de compresie audio (de la MPEG1 Layer II la AAC), tipul de modulaţie (de la DVB-S la DVB-S2), serviciul de teletext (de la non-DVB la standard DVB).

"Ca urmare a acestor modificări, UPC nu va mai putea retransmite Canalele (cele cinci televiziuni din portofoliul Antena Group, n.r.) decât dacă va efectua o serie de investiţii importante în echipamente compatibile cu noii parametri impuşi de Antena Group. În schimb, aceste modificări vor atrage o reducere semnificativă a costurilor radiodifuzorului cu transmisia Canalelor", spune UPC România.

În opinia UPC România, "toate aceste modificări de parametri reprezintă condiţionări tehnice şi financiare, în conflict evident cu condiţiile must carry" instituite prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi prin articolul 14, alineatul 1 din Decizia CNA nr. 72/ 2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie.

"Aşadar considerăm că Antena Group nu respectă condiţiile esenţiale prevăzute de lege pentru calificarea Canalelor (celor 5 televiziuni ale Antena Group, n.r.) ca fiind must carry, condiţionându-le retransmisia acestora de efectuarea unor investiţii în echipamente compatibile cu noii parametri. Menţionăm, de asemenea, faptul că, în cazul în care Antena Group nu va fi de acord să suporte costul acestor echipamente, ne vom afla în imposibilitatea de a retransmite Canalele începând cu data de 4 martie 2014, interesele abonaţilor noştri fiind astfel serios afectate", spune UPC în adresa transmisă CNA.

Totodată, UPC solicită CNA somarea Antena Group să intre de îndată în legalitate şi să înceteze orice acţiune contrară Legii audiovizualului şi Deciziei 72 în privinţa statutului must-carry al canalelor sale, fie prin suportarea costului echipamentelor compatibile cu noii parametri de transmisie necesare distribuirii acestor televiziuni de către UPC, fie prin renunţarea la modificarea acestor parametri.

În plus, UPC cere CNA şi "clarificarea de urgenţă a statutului must carry" al televiziunilor din portofoliul Antena Group.

CNA nu a analizat încă sesizarea transmisă de UPC România. Însă, Consiliul a discutat în şedinţa de marţi despre o eventuală modificare a Deciziei 72/ 2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie.

Potrivit unui proiect de modificare a Deciziei discutat în şedinţa de marţi ar putea fi modificat articolul 12, alineatul 3, potrivit căruia: "Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, lista must carry este aplicabilă distribuitorilor de servicii de programe, cu excepţia celor care utilizează pentru retransmisie reţele publice cu acces prin satelit de tip Direct-to-Home (DTH)".

În proiect este prevăzută în loc de expresia "cu excepţia celor care utilizează pentru retransmisie reţele publice cu acces prin satelit de tip Direct-to-Home (DTH)" formula din Legea audiovizualului, respectiv "cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio".

O altă prevedere din proiect este aceea că, dacă observă că o televiziune nu mai îndeplineşte criteriile prevăzute de Legea audiovizualului pentru includerea în regimul "must carry", CNA constată acest lucru şi îl aduce la cunoştinţa publicului.

Proiectul prevede şi noi termene pentru publicarea listei "must carry", care ar urma să fie 1 martie, în loc de 1 februarie (cum este în prezent).

Ne puteți urmări și pe Google News