Unul dintre cei ţinuţi SCLAVI LA BEREVOIEŞTI a fost GĂSIT SPÂNZURAT. Apropiaţii lui au lansat o TEORIE MACABRĂ care explică GESTUL DE NEÎNŢELES
- Daniel Teodoreanu
- 20 septembrie 2016, 17:14
Unul dintre bărbaţii ţinuţi sclavi la Berevoeşti, judeţul Argeş, a fost găsit spânzurat luni seara, iar cei care l-au cunoscut au explicaţie şocantă pentru gestul său.
Anchetatorii au aflat că bărbatul s-ar fi temut de rudele celor aflaţi în arest, aşa că a decis să se sinucidă, conform Mediafax. Se pare că Ion Onică, în vârstă de 54 de ani, a fost supus unor presiuni constante din partea rudelor celor 34 de persoane arestate în acest caz care a şocat opinia publică din România.
Până s-a ajuns aici, Onică a avut un traseu în care a încercat să se facă nevăzut. Imediat după mediatizarea scandalului cu sclavi, bărbatul a fugit la o stână din Dâmboviţa, dar recent s-a întors acasă.
Imediat, el a fost luat la întrebări de rudele stăpânilor de sclavi, n-a suportat presiunea acestora şi s-a sinucis într-un copac de pe marginea unui pârâu din zona în care locuia.
Onică nu a lăsat niciun bilet de adio, iar pe trupul său nu au fost găsite urme vizibile de violenţă. Cu toate acestea, cazul a intrat în atenţia procurorilor DIICOT.
Oamenii legii susţin că în localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrains la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei din 2008 şi până în prezent. Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, erau legate cu lanţuri şi încuiate pe timpul nopţii.