Ungaria e gata să schimbe legea presei, dacă UE i-o cere
- Flavius Toader
- 6 ianuarie 2011, 20:57
Premierul maghiar Viktor Orban a declarat azi că guvernul său este gata să modifice controversata lege media care a intrat în vigoare la începutul anului, în condiţiile în care Comisia Europeană îi va cere acest lucru, notează BBC.
El a subliniat însă că dacă legea maghiară are nevoie de modificări, acesta ar fi şi cazul legilor similare din Franţa, Germania sau Olanda. Comisia Europeană analizează în prezent legea maghiară și a avertizat că va sancționa Budapesta în condițiile în care actul legislativ nu este conform cu reglementările europene.
Noua lege a instituit o autoritate ce va avea dreptul să controleze conţinutul tuturor mass-media, posturi de radio sau televiziune, presă tipărită sau on-line – Autoritatea presei nationale si comunicatiilor (NMHH). Legea prevede amenzi de până la 730.000 de euro pentru canalele de radio şi televiziune în caz de „atingere adusă interesului public, ordinii publice şi moralei”, dar şi de prezentare de „informaţii părtinitoare”, fără a defini clar conceptele, notează Agerpres.
Legea permite astfel noii autorităţi media să aibă acces la documente ale organelor de presă şi să-i constrângă pe ziarişti să-şi dezvăluie sursele de informare despre probleme vizând securitatea naţională. Legea, care se află acum sub analiza Comisiei Europene, a fost deja criticată de guvernele Germaniei, Marii Britanii şi Luxemburgului.