Trend periculos pe internet. Medicamentele, înlocuite cu uleiurile esențiale

Trend periculos pe internet. Medicamentele, înlocuite cu uleiurile esențialeCopil răcit. Sursa foto: Freepik

În ultima perioadă, pe rețelele de socializare a început să circule tot mai des o tendință îngrijorătoare. Tot mai mulți părinți aleg să trateze răcelile copiilor, ba chiar și afecțiuni mai grave, cu uleiuri esențiale în locul medicamentelor recomandate de specialiști. Medicul Viorica Vlădescu susține că un astfel de produs poate fi periculos pentru cei care se confruntă cu răceli puternice, gripă sau pneumonie.

Uleiurile esențiale, promovate ca „tratamente minune” pe internet

Pe TikTok, Facebook și Instagram, zeci de conturi promovează zilnic diverse combinații de uleiuri „minune” pentru imunitate, răceli sau chiar infecții respiratorii.

Unele persoane oferă sfaturi medicale fără nicio pregătire de specialitate, iar mesajele lor ajung la mii de părinți disperați să găsească soluții naturale. Medicul de familie spune că folosirea uleiurilor esențiale în locul tratamentelor medicale poate avea consecințe grave.

„Este foarte grav să ai un pacient cu pneumonie și, în loc să îi administrezi antibiotice sau tratamentul indicat în astfel de cazuri, să îi recomanzi uleiuri esențiale. Dacă pacientul se confruntă cu forme severe, vorbim despre malpraxis dacă i se recomandă astfel de produse”, a explicat dr. Vlădescu.

ulei esențial

Ulei esențial. Sursa foto: Freepik

Copiii, cei mai expuși riscului

Micuții sunt cei mai vulnerabili în fața acestor practici. Organismul copiilor reacționează diferit, iar uleiurile esențiale pot provoca reacții alergice, iritații sau chiar intoxicații. Mai mult, specialiștii spun că administrarea orală a acestor substanțe nu poate fi considerată o metodă sigură de tratament.

„Este esențial ca părinții să ceară sfatul medicului înainte de a administra orice produs copilului”, mai spune medicul.

O asistentă medicală, apel disperat pe internet

Recent, o asistentă a povestit pe internet despre situația unei mame care ar fi folosit uleiuri esențiale pentru a trata un bebeluș de trei luni.

„Acum 1 lună, aproximativ, a venit un bebe de 3 luni la urgențe cu temperatura de 39,8 / 40,0, nu putea respira, tușea din 3 în 3 minute, super înfundat. Eu doar duceam o fișă la o colegă, nu-mi era pacient, ceea ce m-a atras la caz era faptul că mama ținea o cutie de lemn de vreo 15 cm în mână și un bilețel roșu.

Prima dată am zis că o fi vreo cutiuță muzicală, bun… Revin. În 10 minute copilul a fost resuscitat acolo, în sala de așteptare, mama nici nu a apucat să completeze fișa. Acum vine nebunia… Copilul avea febră de peste 39,5 de 6 zile, câteodată la 3 h, câteodată la 2 h, după spusele mamei. La medicamente (în fișă) nu era trecut nici unul, nici antitermic, nici măcar ceai (ca tot suntem în țara ceaiului), nimic. Întreb colega dacă fișa este completată corect, și îmi zice că da… Mute eu.

Apoi vine mama cu acel bilețel roșu: Luni, ora 6:00 – ulei de mentă pe piciorul drept Ora 10:00 – ulei Breathe pe mână stânga și ureche Și tot așa… pentru fiecare zi. Later edit: Copilul a murit”, se arată în postare.

Uleiurile esențiale pot fi folosite doar cu precauție

Deși unele uleiuri esențiale au efecte benefice atunci când sunt utilizate corect — pentru relaxare, aromaterapie sau îngrijirea pielii — ele nu pot substitui tratamentele medicale.

Concret, modă a „tratării naturale” devine periculoasă atunci când înlocuiește medicina bazată pe știință. Medicii cer responsabilitate și informare, mai ales când este vorba despre sănătatea copiilor.