Angajaţii la care firmele renunţă din cauza reducerii activităţii trebuie să primească la plecare cel puţin un salariu net, la care se adaugă toate beneficiile restante.

Toţi angajaţii din România, indiferent de dimensiunea firmei în care lucrează, beneficiază de cel puţin un salariu compensatoriu - echivalentul salariului net lunar - în cazul în care li se desface contractul de muncă din motive ce nu ţin de persoana lor.

Adică, în cazul în care se restructurează sau se desfiinţează postul, ca urmare a reducerii activităţii companiei, toţi angajaţii în cauză trebuie să primească această compensaţie minimă, prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naţional şi de Codul Muncii.

Însă mulţi angajaţi se plâng de faptul că patronii le spun că nu au niciun drept în acest sens. Florin, angajat la o firmă mică, povesteşte că, împreună cu alţi colegi, a fost înştiinţat că în termen de 20 de zile va fi disponibilizat, dar că, având în vedere numărul mic de angajaţi, nu au contract colectiv de muncă şi nu beneficiază de drepturile generale ale salariaţilor români.

La fel, la o concediere colectivă din domeniul farma, angajaţilor li s-a transmis iniţial că vor primi trei salarii, după care cei din conducere i-au înştiinţat că nu vor mai primi nimic. Iar forumurile juridice sunt pline de cazuri de angajaţi cărora patronii, afectaţi vizibil de criză, refuză să le plătească acest drept sau cel puţin încearcă să-i păcălească.

Ultima soluţie: instanţa

"Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, aşa cum a fost el negociat pentru perioada 2007-2010, prevede că toţi angajatorii sunt obligaţi să plătească angajaţilor în cauză cel puţin un salariu compensatoriu, aşa cum a fost el negociat cu salariatul, în afară de drepturile restante (n.r. - salariul pe ultima lună şi banii pentru concediul neefectuat)", explică vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ovidiu Jurca. Acesta adaugă faptul că prevederea se aplică chiar dacă firma are sub 21 de salariaţi sau dacă patronul "nu se simte reprezentat de confederaţia patronală care a semnat contractul colectiv naţional".

Mai mult chiar, Jurca spune că, de obicei, contractele colective încheiate la nivel de ramură de activitate sau la nivel de unitate (companie) pot să prevadă sume mai mari ca şi compensaţii, fiind favorabile angajatului. Dacă aceste contracte nu există, atunci se va aplica automat prevederea minimă din contractul la nivel naţional.

Şi şefa Serviciului juridic de la Inspecţia Muncii Bucureşti, Marilena Barabuti, susţine că "suma minimă pe care trebuie să o plătească un angajator în cazul concedierii colective este un salariu net lunar", obligaţie prevăzută de contractul colectiv la nivel naţional.

În cazul în care angajatorul refuză acordarea acestor drepturi, esenţial e apelul la instanţă. "Instanţa de litigiu de muncă e cea care îi poate garanta angajatului că îşi va primi drepturile salariale. În paralel, poate depune plângere şi la Inspecţia Muncii, însă noi putem doar să dispunem măsura obligatorie de plată a drepturilor sau să dăm amenzi, dacă găsim nereguli în cadrul verificării, dar nu îi putem obliga să le dea banii celor păgubiţi", explică reprezentanta ITM Bucureşti.

LEGE

Concedieri colective ca la carte

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional stipulează paşii pe care un angajator e obligat să-i parcurgă. În primul rând, trebuie să notifice şi să se consulte cu 15-30 de zile înainte cu sindicatul/reprezentantul salariaţilor privind posibilele alternative.

Dacă disponibilizările nu pot fi evitate, angajaţii vor fi notificaţi, având şi o perioadă de preaviz, şi se vor negocia compensaţii, fără a coborî sub un salariu net lunar.