Consiliul Judeţean Alba a eliberat, astăzi, un nou certificat de urbanism pentru investiţia minieră pe care Roşia Montană Gold Corporation doreşte să o realizeze în Munţii Apuseni.
Este cel de-al patrulea astfel de certificat acordat de CJ Alba, începând din 2004, două dintre cele anterioare fiind anulate de instanţă, iar unul suspendat.
Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a calificat noul document ca fiind "beton", precizând că este cel mai bine documentat certificat de urbanism acordat vreodată în şară pentru o investiţie. El a arătat că noul certificat, care are 20 de pagini, a fost redactat după ce au fost studiate mii de pagini de documentaţie, ţinându-se cont inclusiv de părererile formulate de instanţele de judecată în legătură cu certificatele anterioare.
„Noi nu ne pronunţăm pro sau contra aceste investiţii. Pe baza documentaţiilor depuse eram obligaţi să acordăm acest certificat, potrivit legii", a declarat Ion Dumitrel.
Certificatul de urbanism reprezintă un document informativ, în care investitorul este informat ce documente, autorizaţii şi avize trebuie să aducă pentru ca procedura de acordare a autorizaţiei de construcţie să meargă mai departe.
Proiectul Roşia Montană pare să fi ajuns într-un moment important din punctul de vedere al deciziei referitoare la demararea sau nu a investiţiei, în cursul lunii trecute localitatea din Apuseni fiind vizitată de ambasadorii Canadei şi Ungariei, dar şi de miniştrii Economiei, Mediului şi Culturii din Guvernul Boc.
Reprezentanţii RMGC şi-au exprimat speranţa că în urma eliberării noului certificat de urbanism, întreaga procedură de evaluarea a impactului asupra mediului va putea fi reluată în cel mai scurt timp.