Un marinar in Fanar

Un marinar in Fanar

Presedintele Traian Basescu si liderul Federatiei Ruse, Vladimir Putin, s-au intalnit ieri, pentru a doua oara in decurs de 24 de ore, intr-un fost palat otoman de pe malul Bosforului.

Cei doi sefi de stat au fost ieri vecini cu presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, la masa Summitului Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre, la Istanbul.

Dupa scurta intrevedere destul de rece si discursul cu critici voalate la adresa Moscovei tinut de presedintele roman duminica la Zagreb, Basescu si Putin au schimbat cateva cuvinte in fata camerelor de luat vederi inainte de a incepe lucrarile summitului.

Inainte de summit, presedintele s-a oprit pentru cateva minute in vechiul cartier Fanar, la inaugurarea Muzeului „Dimitrie Cantemir”.

Casa de doua camere in care fostul domnitor roman  a locuit aproape 22 de ani devine muzeu dupa ce a fost restaurata timp de mai multe luni cu fonduri europene.

La deschidere a fost prezent si presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, care a insotit delegatia prezidentiala la Istanbul.

„Let’s go!”, i-a incurajat Basescu pe primarul Istanbului si pe seful delegatiei Comisiei Europene in Turcia sa taie panglica. Basescu a donat muzeului un portret in ulei al lui Cantemir, semnat de Henri Mavrodin, acelasi artist care l-a pictat pe Papa Ioan Paul al II-lea in timpul vizitei in Romania.

Cioroianu a venit separat la Istanbul

Ministrul de externe Adrian Cioroianu a fost si el prezent ieri la Istanbul. Cioroianu nu a facut parte insa din delegatia prezidentiala, ajungand in Turcia cu o alta aeronava decat Traian Basescu. De altfel, cu toate ca au reprezentat Romania la acelasi eveniment, ministrul de externe si seful statului nu s-au „intersectat” la Istanbul.

Ne puteți urmări și pe Google News