Un mare lanț de magazine se extinde. Anunță noi locuri de muncă pentru români
- Bianca Ion
- 9 decembrie 2025, 20:01
Supermarket. Sursă foto: PixabayKaufland România a anunțat că se va extinde pe piața din România, continuând să dezvolte segmentul dedicat bricolajului prin extinderea spațiilor PARKSIDE și lansarea unui concept îmbunătățit de prezentare a produselor din această gamă.
Un mare lanț de magazine se extinde. Anunță noi locuri de muncă pentru români
Retailerul a făcut public faptul că mărește suprafața dedicată produselor DIY din marca proprie PARKSIDE, oferind pasionaților de bricolaj acces la un spațiu mai generos și mai bine organizat în interiorul magazinelor. Zonele deja amenajate în diverse locații din țară au suprafețe cuprinse între 25 și 50 m², permițând clienților să găsească pe tot parcursul anului cele mai noi unelte și accesorii.
Conceptul shop-in-shop, creat special pentru brandul PARKSIDE, este disponibil în magazine din București – Barbu Văcărescu, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Târgu Mureș, Baia Mare, Vișeu de Sus, Salonta, Arad, Sibiu, Mediaș, Sfântu Gheorghe și Giurgiu, iar proiectul va ajunge, la începutul lui 2026, în alte zece unități ale rețelei. Fiecare zonă este gândită cu rafturi tematice și semnalistică în verdele caracteristic brandului, fiind completată de mesajul „Știi că poți!”, menit să transmită spiritul motivant al mărcii.
O altă noutate este transformarea unor Birouri de Informații în spații dedicate PARKSIDE, oferind clienților o modalitate rapidă și comodă de a primi detalii despre produse și de a achiziționa uneltele potrivite.

Supermarket. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Ce produse conține portofoliul
Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs al Kaufland România, a subliniat încrederea cumpărătorilor în această gamă: „PARKSIDE este un brand în care clienții au încredere, pentru că oferă unelte durabile, de calitate, la prețuri accesibile. Prin aceste zone dedicate, vrem să facem produsele mai vizibile și mai ușor de ales, astfel încât fiecare client să găsească exact ce are nevoie pentru proiectele sale. Pentru noi, asocierea Kaufland – PARKSIDE înseamnă performanță, practică și inspirație la îndemâna tuturor”.
Sortimentul PARKSIDE este disponibil în toate cele peste 190 de magazine ale rețelei, incluzând unelte electrice, scule de mână, echipamente pentru grădinărit și accesorii variate. Portofoliul integrează modele compatibile cu sistemele de acumulatori X12V și X20V, ce permit utilizarea aceleiași baterii pentru mai multe dispozitive din aceeași serie. Popularitatea brandului se datorează raportului bun calitate-preț, designului modern și diversității produselor, fie că sunt utilizate de profesioniști sau de persoane aflate la început de drum.
Lanțul de retail este unul dintre cele mai mari din Europa
Lanțul de retail este unul dintre cele mai mari din Europa, având peste 1.600 de magazine în opt țări, 157.000 de angajați și o rețea extinsă în România, cu peste 190 de unități. În 2024, Kaufland România a fost distins pentru a șasea oară cu Best Buy Award, confirmându-se poziția sa de lider în ceea ce privește raportul calitate-preț. De asemenea, compania deține certificarea Customers’ Friend, acordată de ICERTIAS pentru servicii superioare oferite clienților.
Kaufland afirmă că investește în tehnologii inovatoare din retail pentru a asigura accesul clienților la produse proaspete și la prețuri echilibrate, promovând totodată sustenabilitatea și producătorii locali. Persoanele interesate de oportunități profesionale pot aplica pe www.cariere.kaufland.ro, pot contacta numărul 021.9132 sau se pot adresa Biroului de Informații din orice magazin al companiei.