Evenimentul Zilei > Actualitate > Un fost deţinut a inventat în puşcărie sisteme antifurt
Un fost deţinut a inventat în puşcărie sisteme antifurt

Un fost deţinut a inventat în puşcărie sisteme antifurt

Un fost deţinut, Gigel Dăscălescu, un ploieştean de 43 de ani, susţine că este inventatorul unor sisteme antifurt pentru uşi şi automobile imposibil de spart, pe care vrea să le breveteze la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Dăscălescu a fost condamnat, în 1993, la 20 de ani de închisoare, pentru uciderea soţiei, crimă pe care nu o recunoaşte. Bărbatul a început să strângă informaţii de la spărgătorii de locuinţe din Penitenciarul Craiova, apoi a confecţionat sistemele în atelierul penitenciarului de la Aiud. „Matematic, şansele să ghicească cineva cifrul sunt de una la 3.393 de miliarde! Dacă cineva ar încerca toate combinaţiile, una pe secundă, i-ar trebui vreo două milioane de ani”, explică Dăscălescu.

Conducerea Uzinelor Dacia i-a răspuns în 2001, că sistemul antifurt pentru roţi ar putea fi studiat pentru producţia de serie dacă e brevetat. „Primim lunar zeci de propuneri, aşa că nu-mi pot aminti numele aceastei persoane”, a spus Constantin Stroe, vicepreşedintele Uzinelor Dacia.

Eliberat în noiembrie 2008, Dăscălescu proiectează schema grafică a invenţiilor, pentru a obţine brevetele. Dacă le-ar fi primit în detenţie, i s-ar fi redus pedeapsa la jumătate. Astfel, el a cerut în instanţă desfiinţarea penitenciarului Arad, unde a fost închis între 2004-2008, pentru că i s-a refuzat accesul la un calculator. „Ştie că nu are dreptate, caută fisuri în legislaţie”, a spus Dan Halchin, directorul închisorii arădene. (Alex Negru şi Dan Badea)

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: