Fosta soție a unui cunoscut medic timișorean îl acuză pe acesta că și-ar fi maltratat în bătaie copilul. L-a bătut într-un asemena hal încât acesta a ajuns în spital.

Cazul a ajuns în atenția Poliției. Mama băiatului, care lucrează în Austria, și care s-a întors de urgență la Timișoara, a relatat că a primit mai multe mesaje de la băiat, prin care acesta îi cerea ajutorul, spunându-i că a fost bătut și că se teme că va fi agresat în continuare. Copilul are 13 ani și locuiește cu tatăl său în urma divorțului părinților, când custodia i-a fost încredințată bărbatului.

Femeia relatează că fostul soț nu i-a permis să vorbească la telefonul său cu copilul. Cei doi au ținut totuși legătura prin intermediul unui telefon mobil pe care mama i-l dăduse copilului pe ascuns și de care tatăl nu știa. Imediat după ce a citit mesajele disperate în care fiul său îi spunea că a fost agresat, că are dureri groznice și că se simte rău, vineri noaptea, a apelat numărul de urgență  ”Telefonul Copilului”.

Potrivit mamei, copilul  a fost agresat în mai multe rânduri, iar bărbatul nu ar fi la prima abatere, Inclusiv divorțul celor doi a avut în urmă fapte de violență. Medicul a fost chiar condamnat la închisoare cu suspendare pentru că și-a bătut grav soția. Agresiunea a avut loc în anul 2013, medicul, convingând la momentul respectiv doi prieteni să depună mărturie mincinoasă.

În acest momentul copilul a fost extras din casa tatălui și este cu mama. ”Copilul este în prezent la mamă. A fost demarată o anchetă, iar copilului i se va propune includerea într-un program de consiliere psihologică”, a declarat Smaranda Marcu, purtătoarea de cuvant a DGASPC Timiș.

Mama copilul spune că bătaia în urma cărei fiul ei a ajuns în spital a fost pentru un 6 la istorie și un 7 la limba latină, note considerate prea mici de tatăl copilului.

Luni, a fost emis și un ordin de protecție provizorie față de copil, iar marți, medicul violent a fost dus la audieri, luându-se decizia reținerii lui pentru 24 de ore.

”Bărbatul a fost acuzat inițial de comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. În urma audierilor s-a schimbat încadrarea juridică în lovire și alte violențe raportat la violența în familie”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Timiș. Miercuri, medicul Radu Blagoe, de la Spitalul CFR din Timișoara, va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Sursa foto: Opinia Timișoarei, Renașterea Bănățeană

Te-ar putea interesa și: