Un avion militar rusesc s-a prăbușit. Echipajul a murit. Autoritățile de la Moscova nu au comunicat câți militari avea la bord
- Ramona Rotaru
- 24 februarie 2022, 22:58
În plin război cu Ucraina, Federația Rusă a avut un incident și pe teritoriul lor, în regiunea Voronej. O aeronavă An-26 s-a prăbușit, iar echipajul a murit. Autoritățile de la Moscova au anunțat incidentul, însă nu a fost precizat numărul de militari aflați la bordul aeronavei.
Armata rusă a raportat, joi seara, prăbușirea unui avion militar. Potrivit informațiilor oferite de aceștia, este vorba despre o aeronavă An-26. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Rusiei, în regiunea Voronej. Întregul echipaj a murit după prăbușire. Reprezentanții instituției nu au precizat câți soldați se aflau la bordul navei.
"Pe 24 februarie, o aeronavă An-26 a Forțelor Aerospațiale Ruse s-a prăbușit în regiunea Voronej în timpul unui zbor planificat pentru a transporta echipamente militare. Echipajul a murit", a declarat serviciul de presă al Districtului Militar de Vest.
După primele investigații, avionul s-ar fi prăbușit din cauza unei defecțiuni la echipamente. O anchetă a fost deschisă, iar la fața locului a fost trimisă o comisie a Forțelor Aerospațiale pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Aeronava An-26 este una pentru transport militar, având, de regulă, un echipaj format din șase persoane. Lungimea aeronavei este de 24 de metri. Anvergura aripilor e de 29 de metri. Viteza maximă a aeronavei este de 500 km/h.
Kievul a reușit prima victorie împotriva armatei ruse
Cel mai probabil, aeronava rusă ar fi trebui să se îndrepte spre Ucraina, acolo unde Rusia a declanșat un război militar. După ce au reușit să cucerească mai multe puncte cheie, autoritățile de la Moscova anunță că misiunile fixate pentru prima zi a atacului au fost îndeplinite cu succes.
''Toate misiunile încredinţate grupurilor de militari ai forţelor armate ale Federaţiei Ruse pentru ziua aceasta au fost îndeplinite cu succes'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
Potrivit oficialului rus, în urma bombardamentelor efectuate începând din zorii zilei cu aviația și cu rachete de înaltă precizie au fost distruse 83 de ținte terestre ale armatei ucrainene.
În cele peste 24 de ore de război, cel puțin 40 de soldați ucraineni și circa 50 de soldați ruși sau combatanți din estul separatist al Ucrainei au fost uciși în luptele care, conform Kievului, se desfășoară aproape pe toată granița cu Rusia.
În timp ce autoritățile de la Moscova își laudă reușitele, Kievul vine cu prima veste bună din acest război. Forțele armate ale Ucrainei au recâștigat controlul asupra aeroportului Hostomel, aflat la 10 kilometri de Capitală.
https://twitter.com/Sha_kib_haq/status/1496811534231564290?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1496811534231564290%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.stiripesurse.ro%2Fucrainenii-au-recuperat-un-aeroport-stategic-la-nord-de-kiev_2259265.html