Un avion al Malaysia Airlines, nevoit să se întoarcă la Kuala Lumpur, din pricina unei defecţiuni tehnice

Un avion al Malaysia Airlines, nevoit să se întoarcă la Kuala Lumpur, din pricina unei defecţiuni tehnice

Un avion al companiei aeriene Malaysia Airlines a fost nevoit să se întoarcă în capitala maleziană, după ce a fost detecată o defecţiune la pilotul automat.

Aeronava, un Boeing-737, efectua o cursă Kuala Lumpur - Hyderabad (India), decolase de patru ore, când au fost semnalată defecţiunea şi s-a luat decizia de a se întoarce pe aeroportul din Kuala Lumpur. Reprezentanţii companiei au dat asigurări că defecţiunea nu a a avut niciun impact asupra securităţii aparatului sau a pasagerilor, iar decizia de a întoarce avionul a fost luată din motive de precauţie, relatează Agerpres.

Malaysia Airlines a fost lovită de ghinion în acest an. Mai întâi, la 8 martie, un avion al companiei, cu 239 de persoane la ord, a dispărut de pe radare. Nici până în ziua de astăzi nu se ştie ce s-a întâmplat cu zborul MH370, care decolase din Kuala Lumpur, cu destinaţia Beijing.

La patru luni distanţă, o altă tragedia aviatică a lovit compania aeriană, după cu o aeronavă, care plecase din Amsterdam, cu destinaţia Kuala Lumpur, a fost doborâtă de o rachetă în estul Ucrainei. Toate cele 298 de eprsoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele două tragedii au afectat serios compania, care a început să-şi piardă din clienţi. CEO-ul companiei a anunţat recent că în al doilea trimestru al acestui an Malaysia Airlines a înregistrat pierderi de aproximativ, 97.4 milioane de dolari. Conducerea companiei a anunţat restructurări masive, 25% dintre cei 19.500 de angajaţi fiind în pericol de a-şi pierde slujbele, în timp ce mai multe rute internaţionale au fost suspendate.