La 40 de zile de la Înviere, este prăznuită Înălțarea Domnului, consacrată și ca Zi a Eroilor. Anul acesta, ea coincide cu o altă mare sărbătoare, cea a Sfinților Împărați Constantin și Elena cei întocmai cu Apostolii, din 21 mai.
În această zi, se schimbă salutul „Hristos a înviat!”, folosit șase săptămâni de creștini, cu „Hristos s-a înălțat!”, la care se răspunde „Adevărat s-a înălțat!”
Înălțarea Domnului la Ceruri se produce în fața ucenicilor Săi, după ce Iisus stă cu ei la masă. Așa cum Patimile și Învierea au drept prolog Cina cea de Taină, la fel Înălțarea este precedată de un prânz la care Iisus gustă puțin pește fript și miere. Alimente profetice pentru viitoarea misiune a apostolilor: peștele avea să devină semnul tainic de recunoaștere al creștinilor (IHTIS - pește în greacă, este și acronimul Mântuitorului: Iisus Hristos Theos Iios Sotir, adică Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul); iar mierea este un simbol al „stupului” Bisericii, care va apărea odată cu pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli, al „dulceții” graiului pe care ei, niște oameni simpli, fără carte, au căpătat-o atunci în mod miraculos, și care a făcut ca, în numai câteva zeci de ani, întregul bazin al Mediteranei să devină creștin.
După ce îi anunță încă o dată că, ajuns la Tatăl Său, Îl va ruga să trimită asupra lor Duhul Sfânt care le va da putere să propovăduiască, Iisus îi ia pe apostoli cu el și iese din Ierusalim, spre Betania, pe dealurile care înconjurau Cetatea. Aici, „ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, s-a despărțit de ei și s-a înălțat la cer.” (Luca 24, 50-51)
Înălțarea Domnului este ultimul episod din trecerea pământească a lui Iisus și încheierea misiunii pentru care s-a întrupat. Omul, prin păcatul primordial, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Ca urmare, firea omenească (atât suflet cât și trup) s-a degradat. Păcatul s-a transmis tuturor oamenilor ca o boală genetică, soldată inevitabil cu Moartea veșnică. Alegând de bunăvoie să părăsească Raiul, Omul a ales implicit destinația opusă: Iadul.
Pentru a-și mântui creația, Dumnezeu s-a făcut Om și a murit, coborând până în adâncurile Răului, pentru a vindeca firea Omului de moarte. Înviind și apoi înălțându-se la Ceruri, Hristos re-așază Omul, cu suflet și trup, din nou alături de Dumnezeu, de unde plecase.
Recomandările noastre
