Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Opoziţia nu a adunat decât 209 voturi

Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Opoziţia nu a adunat decât 209 voturi

Senatorii şi deputaţii s-au reunit în şedinţă comună pentru a dezbate şi vota ultima moţiune de cenzură depusă de opoziţie anul acesta. Acesata a fost depusă de opoziţie după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul de comasare a alegwerilor din 2012. Moţiunea a fost însă respinsă.

UPDATE 12.50. Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Ea nu a întrunit decât 209 voturi. "Împotrivă" au votat patru parlamentari.  UPDATE 11.50 A început votul la moţiune. Reprezentanţii puterii stau în sală, dar nu votează. ONG-urile s-au retras, după ce au aruncat de la balcon în sală foile de hârtie de pe care îşi transmiseseră mesajele parlamentarilor. UPDATE 11.48 Discursurile parlamentarilor s-au încheiat, premierul ia din nou cuvântul. "Populismul economic este mai periculos pentru România decât comasarea alegerilor", spune el. Din balcoane, reprezentanţii ONG-urilor scandează "Ruşine! Ruşine!". Premierul continuă discursul reamintind că, iniţial, Uniunea a vrut şi ea comasare, dar nu în noiembrie, ci în iunie şi că USL vrea alegeri anticipate pentru că a scăzut de la 67% la 45% şi va fi sub 40% în primăvară. "Doriţi comasarea, dar în vară. Spuneţi că a realiza comasarea în noiembrie e un atac la democraţie, dar dacă le-am organiza mai devreme nu ar mai fi niciun atac la democraţie", a comentat el. Boc invită opoziţia să respingă moţiunea, pentru că şi PSD şi PNL doresc de fapt comasarea. "Vă invit să vă respingeţi moţiunea de cenzură pentru că nici dvs nu credeţi în ea. (...). USL face un exerciţiu de ipocrizie", a spus el, oferind drept dovadă amedamentele depuse de PNL la proiectul guvernului privind comasarea alegerilor. Conform acestora, în dreptul articolului unu, care spune că alegerile se comasează, apare menţiunea "neschimbat". "Deci PNL susţine comasarea alegerilor", spune Boc. Premierul acuză opoziţia de "populism economic şi demagogie pe linie". UPDATE 11.25 Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu ironizează ideea că prin comasare se fac economii bugetare. Acesta a apreciat că economia realizată este de 1 euro pe cap de locuitor, adică "o cafea şi-o apă plată" pentru fiecare român. UPDATE 10. 50. Mai mulţi reprezentanţi ai unor ONG-uri protestează în balcoanele sălii de plen. Aceştia susţin că nu sunt de acord cu comasarea alegerilor, dar, în acelaşi timp, nu susţin nici moţiunea de cenzură. Ei au afişat mai multe bannere: "Comasaţi-vă pe voi, dar la groapa de gunoi", "Parlamentarii României, teroriştii democraţiei", "Opoziţia a adoptat o poziţie: capra", "Democraţia nu este un lux", "Plutonul de execuţie a democraţiei s-a reunit". UPDATE 10.40. Senatorul PNL, Puiu Haşotti, i-a spus premierului că a dat dovadă de mitocănie prin faptul că a părăsit sala de plen în timp ce liderii opoziţiei şi-au ţinut discursurile. Deputatul Daniel Oajdea, recent exclus din PDL, a anunţat că va vota alături de USL. UPDATE 10. 25. Crin Antonescu: "La o moţiune se discută opţiuni între politici pe diferite teme. Nu suntem într-o astfel de situaţie pentru că dincolo de ce evoca Ponta, consacrarea anulării dreptului cetăţenilor români cu această angajare, avem de-a face cu o filosofie. Nu se mai confruntă viziuni diferite putere şi opoziţie. (...) Avem de-a face cu încercarea de a lovi într-un sistem democratic. Premierul ne spune azi că este bine să alegem cât mai rar, campaniile sunt de evitat (...) Nu există în 22 de ani o explicaţie mai răspicat fascistă şi antidemocratică decât cea pe care dvs, domnul prim-ministru, o faceţi. Sigur, dumneavoastră aveţi un Fuhrer, dumneavoastră aveţi la dispoziţie un popor, dumneavoastră ştiţi ce trebuie şi ce nu trebuie să facă naţiunea, dvs ştiţi că cine nu este de acord este duşmanul poporului şi ca atare, nu mai avem nevoie de alegeri şi de campanii electorale. Toţi, fără să mai facem alegeri, trebuie să ne aliniem acestor obiective stabilite de voinţa puterii. (...) Legitimitatea guvernului dvs este de la naştere pusă sub semnul întrebării (...) Alegeri anticipate ar fi modificarea de calendar democratic pe care criza evocată de dvs să o justifice (...) Gândiţi-vă ce forţă, ce legitimitate, greutate va avea un parlament alcătuit în mare măsură din trimişi sau adjuncţi ai primarilor. (...)  Parlamentul este transformat într-o instituţie de mâna a doua (...) Actualei puteri îi convine un parlament format din 300-400 de pigmei care să vină să citească aici, cu greu, urările de la mulţi ani pentru premier şi familia sa, pentru care un biet dezacord nu contează (...) Pentru dvs această bătălie pentru aşa zisă reformă este o cauză pe care o îmbrăţişaţi sub anumite tentaţii şi  trăiţi cu gândul că este răspunderea lui Traian Băsescu şi Emil Boc" a declarat liderul PNL, Crin Antonescu.  UPDATE 10.21. Pesediştii, parte dintre ei îmbrăcaţi în pulovere de culoare roşie sau albastră, poartă banderole cu tricolorul  la braţul stâng pentru a marca Revoluţia din 1989, iar pe bănci şi-au pus steaguri cu stema decupată. Liderul PSD Victor Ponta, purtând şi el un pulover albastru şi banderolă tricoloră la braţ, li s-a adresat reprezentanţilor puterii, inclusiv premierului şi preşedintelui cu apelativul "tovarăş". "Vom încerca să-i aducem aminte tovarăşului Emil Boc de soarta tovarăşului Emil Bobu, tovarăşei Elena Udrea de soarta tovarăşei Elenei Ceauşescu, tovarăşului Traian Igaş de soarta tovarăşului Postelnicu (...) Vom încerca să-i aducem aminte tovarăşului Traian Băsescu, cel mai iubit fiu al poporului, tutoror tovarăşilor şi prietenilor săi români, maghiari, aşa cum istoria se rescrie rău după 22 de ani, tot aşa se va rescrie şi pentru aceşti tovarăşi (...) Anul viitor, în decembrie, să-i pedepsim pe aceşti tovarăşi, aşa cum au fost şi alţii înaintea lui", a spus Victor Ponta.     UPDATE 10.00. "Anul 2012 va fi unul dificil atât din punct de vedere extern cât şi intern.(...) Miza anului 2012 este consolidarea economică a României. Am reuşit să avem patru trimestre de creştere economică.(...) Pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani o majoritate parlamentară are forţa să iasă din metehnele şi populismele electorale şi să adopte un buget în interesul României (...)  Să le spunem lucrurilor pe nume. Ştiţi ce înseamnă două campanii electorale într-un an. Inevitabil înseamnă paralizarea activităţii statului într-un an care are o miză economică.(..) Intrarea în campanie înseamnă două luni înainte şi două luni după, încetinirea motoarelor de absorbţie a fondurilor europene. (..) Putem încerca  ca anul 2012 să nu fie compromis prin dezbateri sterile (...) În consecinţă, propunerea pe care am făcut-o este aceea ca să ne concentrăm pentru ceea ce înseamnă binele României prin consolidarea creşterii economice şi prin absorbţia fondurilor europene. O campanie electorală mai puţin nu înseamnă un deficit pentru democraţie. (...) Vă cer să respingeţi această moţiune de cenzură", a declarat premierul Emil Boc. UPDATE.09.15. Şedinţa de plen a fost deschisă cu o întârziere de un sfert de oră, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, anunţând că sunt prezenţi la lucrări 262 de parlamentari. În sală nu sunt însă decât jumătate. Aleşii puterii dau ca sigură picarea moţiunii, şi chiar repede. "Pe la 12.00 e gata! putem pleca", spunea un deputat pe holul sălii de plen. În acest moment se citeşte textul moţiunii. Moţiunea de cenzură se intitulează "După 22 de ani, democraţia în pericol" şi a fost depusă în semn de protest, după ce guvernul condus de Emil Boc şi-a angajat încrederea pe legea privind comasarea alegerilor.

"Vom avea aleşi locali nelegitimi, un parlament nereprezentativ, pe modelul celui din ultimii ani când aţi forţat crearea unui grup parlamentar de transfugi politici, împreună cu care aţi dat naştere unei majorităţi toxice nesocotind voinţa electoratului", afirmă semnatarii moţiunii.

Partidele din opoziţie consideră că proiectul de lege privind comasarea alegerilor este un "demers discreţionar, unilateral şi antidemocratic al actualei puteri, elaborat fără consultarea societăţii civile şi impus prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuaţia democratică".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Comasarea alegerilor vă economiseşte nişte bani, însă nu de la buget, aşa cum aţi argumentat, ci din fondul Partidului Democrat destinat mitei electorale, astfel veţi cumpăra voturi cu sacoşa doar o dată", adaugă iniţiatorii.

Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în data de 15 decembrie pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale şi parlamentare în 2012. CITIŢI ŞI:

  • Guvernul şi-a angajat răspunderea pe comasarea alegerilor. Opoziţia depune moţiune de cenzură