În contextul în care democrat-liberalii îi asigură Monei Muscă o candidatură în judeţul Neamţ, fără ca aceasta să aibă o poziţie oficială faţă de oferta lor, Elena Udrea sugerează că i se poate reproşa acesteia lipsa de onestitate în asumarea dorinţei de a reveni în politică.
"Poate că o atitudine curajoasă şi asumată din partea Monei Muscă ar fi fost mai utilă şi dânsei şi partidului spre deosebire de strategia aleasă, de a ne lăsa să ne agităm şi noi şi presa pentru a vedea ce se alege, urmând ca decizia să o ia în funcţie de concluzii, la final. Aşa cum mai degrabă i s-a reproşat lipsa de sinceritate decât colaborarea în sine cu Securitatea, la fel i s-ar putea reproşa la un moment dat, mai degrabă lipsa de onestitate în asumarea dorinţei de a reveni în politică decât revenirea însăşi", consemnează Elena Udrea pe blogul său.
Secretarul executiv al PDL susţine că informaţiile referitoare la subiect sunt "pe surse", deşi firesc ar fi fost ca discuţia sa se fi purtat iniţial în interiorul partidului, "la o cerere prealabilă a doamnei Muscă, sau măcar aceasta să îşi fi precizat public poziţia".
"În lipsa acestor elemente, ne-am contrazis "la vedere" (membrii PDL - n.r.) şi ne-am exprimat păreri personale spre deliciul presei", arată Udrea, vizibil deranjată.