UDMR va interveni în procesul în care se cere anularea Cartei UMF Târgu Mureş

UDMR va interveni în procesul în care se cere anularea Cartei UMF Târgu Mureş

UDMR va interveni în procesul în care asociaţia a solicitat Tribunalului Mureş constatarea nulităţii Cartei Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, a anunțat, astăzi, Avocatul Asociaţiei Maghiare pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România (AMPMFR), Kincses Elod.

“Pe 18 iunie e următorul termen şi aşa sunt informat, că va interveni, pe lângă Asociaţia noastră, şi UDMR şi poate că vor fi şi alte intervenţii. M-a căutat o colegă şi mi-a spus că există această decizie, că UDMR va interveni. Bineînţeles că am pus la dispoziţia colegei toată documentaţia aferentă, e vorba de doamna avocat Karacsony Erdei Etel, care este pe lista de candidaţi la Consiliul Local Târgu Mureş a UDMR”, a declarat Kincses Elod. Potrivit avocatului, în acest proces au mai depus cereri de intervenţie preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Tokes Laszlo, cel al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Toro T. Tibor, şi liderul Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno. Pe lângă constatarea nulităţii Cartei Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, asociaţia a mai solicitat şi anularea alegerilor pentru Senatul universităţii. Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România a atacat la Tribunalul Mureş, în instanţa de contencios administrativ, Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, în data de 21 noiembrie 2011, solicitând constatarea nulităţii Cartei pe motiv că nu respectă prevederile Legii Educaţiei 1/2011 referitoare la învăţământul multicultural. În data de 11 mai 2012, într-un alt dosar pe marginea subiectului respectiv, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 49858/bis/III/12.01.2012, prin care nu se recunoştea Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş şi a obligat MECTS să recunoască şi să emită rezoluţie pozitivă privind avizul de legalitate asupra Cartei. Dosarul ajuns pe rolul instanţei de judecată a avut ca obiect solicitarea UMF Târgu Mureş de anulare a adresei Ministerului Educaţiei, care nu a recunoscut Carta Universitară, ca urmare a neincluderii unor prevederi referitoare la caracterul multicultural al instituţiei de învăţământ.

Ne puteți urmări și pe Google News