Ucrainenii platesc tot mai scump creditele si casele
- Adam Popescu
- 2 octombrie 2007, 03:00
Majoritatea institutiilor de creditare din Ucraina reintroduc avansul pentru contractarea unui credit ipotecar sau cresc nivelul acestuia.
Criza de pe pietele internationale afecteaza si bancile care si-au deschis sucursale la Kiev. Lipsa de lichiditati, pe langa problemele generate de criza creditelor ipotecare din SUA, a diminuat increderea institutiilor bancare in populatie. In ultima luna, Privatbank, una dintre cele mai mari banci din tara, a majorat avansul necesar pentru obtinerea unui credit ipotecar de la 20% la 30% din valoarea locuintei, potrivit publicatiei ucrainene „Economiceskie Novosti”.
Exemplul a fost urmat de Raiffeisen Bank Aval, care a impus un avans de 20% in locul celui de 15%. Acestora li s-au alaturat alte trei banci importante: Nadra, Creditprombank si TAS-Comertbank, care acorda credite ipotecare doar celor care vin cu 20% din pretul apartamentului, fata de 10% cat cereau anterior.
Teama de lipsa de fonduri
Pana sa fie speriate de dificultatile prin care trec bancile din SUA, cele din Ucraina erau foarte „darnice” cu clientii. Acestia puteau obtine un imprumut pentru achizitionarea locuintei de la unele institutii de credit fara niciun avans. Banca putea sa le acorde chiar 105% din pretul casei, acoperind astfel comisioanele si alte cheltuieli cu tranzactia.
In plus, bancherii ucraineni se tem si de o eventuala lipsa de fonduri. Situatia s-a schimbat radical: bancile din Ucraina nu mai pot lua credite ieftine in dolari de pe pietele externe, pe care sa le ofere populatiei, la dobanzi mai mari.
Doar clientii siguri
Pe de alta parte, piata imobiliara ucraineana stagneaza inca din luna mai. Desi oferta de locuinte este in crestere, foarte putini cumparatori se decid sa incheie tranzactiile din cauza preturilor imobilelor, care au atins limita maxima.
Apatia de pe piata le genereaza pierderi bancherilor, deoarece intre 60% si 70% din locuintele din Ucraina sunt achizitionate prin credit ipotecar. In acest moment, bancile nu-si mai pot motiva clientii sa-si cumpere case oferindu-le credite cu avans mic si dobanzi in scadere. Interesul lor nu mai este sa dea cat mai multe credite, ci sa imprumute doar acei clienti care ofera siguranta.
ESTIMARI
Preturile caselor vor creste cu 40% Desi preturile apartamentelor si caselor din Ucraina au atins un nivel ce depaseste puterea de cumparare a populatiei, jucatorii din piata imobiliara asteapta scumpiri de pana la 40% ale locuintelor din Kiev, pana la sfarsitul anului.
In prezent, pretul unei garsoniere din capitala Ucrainei variaza intre 40.000 si poate depasi 75.000 de euro, in functie de zona si de vechime. Pentru un apartament cu doua camere, vanzatorii cer preturi incepand cu 65.000 si pana la 125.000 de euro. Iar locuintele cu trei camere costa intre 75.000 si 146.000 de euro.