Ucigaşul româncei Maricica Hăhăianu a ajuns după gratii. Prietenii l-au susţinut cu aplauze

Ucigaşul româncei Maricica Hăhăianu a ajuns după gratii. Prietenii l-au susţinut cu aplauze

Alessio Burtone, italianul acuzat de moartea asistentei Maricica Hăhăianu, a fost escortat de carabinieri la închisoare, ieri, la ora 18.00 ( 19.00 ora României), după ce un judecătorul care supervizează ancheta preliminară a semnat ordinul de transfer în penitenciar, a declarat avocatul său, citat de Agerpres.

Alessio Burtone, în vârstă de 20 ani, a fost însoţit la închisoarea Regina Coeli din Roma de o patrulă de patru carabinieri care l-au luat de acasă. La ieşirea din imobilul unde locuia, forţele de ordine au fost blocate de un grup de 20 de tineri, toţi prieteni ai lui Burtone, care au adresat cuvinte injurioase carabinierilor. Ei l-au aplaudat, i-au scandat numele şi au cerut eliberarea lui Burtone care "nu merită închisoarea".

Burtone se afla în arest la domiciliu după ce, în 8 octombrie, a agresat-o pe Maricica Hăhăianu, lovind-o cu un pumn în bărbie, în staţia de metrou Anagnina, după o altercaţie la ghişeul de bilete. Românca a decedat vineri după o săptămână de comă. Burtone riscă 18 ani de închisoare dacă este găsit vinovat.

Luni, autopsia Maricicăi Hăhăianu a confirmat că decesul a avut loc "în urma unui traumatism cranian provocat de o lovitură puternică la ceafă", se arată într-un comunicat al Institutului de Medicină Legală al universităţii Sapienza din Roma, citat de agenţia de presă ANSA. Rezultatele amănunţite vor fi publicate în 30 de zile. Înmormântată într-un sat din Buzău

Femeia va fi înmormântată la sfârşitul acestei săptămâni în satul Oreavu, o localitate situată la trei kilometri de oraşul Râmnicu Sărat. Soacra acesteia, Rodica Fodoroiu, a declarat pentru Agerpres că trupul neînsufleţit al Maricicăi va fi repatriat joi şi va fi depus la catedrala Sfânta Paraschiva din oraş, după care va fi înmormântată în cimitirul din Oreavu, lângă mormântul buncii care a crescut-o. "18 ani de închisoare este prea puţin, vrem ca cel care a ucis-o să fie pedepsit exemplar, a lăsat un copil de trei ani fără mamă şi a omorât o fiinţă cu un destin nefericit care îşi dedicase viaţa ajutorării aproapelui", a declarat aceasta. Femeia, care lucra ca asistentă la Roma din luna iunie, lasă în urmă un copil de trei ani, Alessio, nume pe care îl poartă şi ucigaşul său, aflat acum după gratii.

Cum comentaţi reacţia prietenilor lui Burtone?

Ne puteți urmări și pe Google News