"Ucigaşul din Ferrari" vrea să fie judecat în libertate
- Adam Popescu
- 12 decembrie 2008, 02:00
Avocaţii doctorului şi afaceristului timişorean Adrian Iosif Cocoană, acuzat că l-a omorât pe tânărul Lucian Reja- Peter, pe 19 august, în timp ce se afla la volanul unui Ferrari, au cerut, ieri, judecarea în libertate a inculpatului.
În timpul şedinţei de judecată, care a avut loc la Judecătoria Craiova, avocaţii au susţinut că Adrian Cocoană nu reprezintă pericol public şi, ca atare, trebuie judecat în libertate. Mama victimei, Aurelia Grămescu, a părăsit sala de judecată când Cocoană a povestit momentul desfăşurării accidentului. „Nu pot să rezist să mi se învârtă de fiecare dată cuţitul în rană. Fac apel la judecători să se poată gândi că şi ei sunt părinţi şi au şi ei copii. Eu am rămas singură, iar mie nimeni nu îmi va mai spune mamă şi nici nu voi avea şansa să îmi spună cineva bunică“, şi-a explicat gestul Aurelia Grămescu. „O conduită morală deosebită“
Avocaţii afaceristului timişorean, trei la număr, au pledat pentru eliberarea acestuia, susţinând că „inculpatul are o conduită morală deosebită“ şi că accidentul pentru care este arestat preventiv nu a fost foarte grav, deoarece nu a murit decât o singură persoană. Tot ei au spus că acest caz a fost excesiv de mediatizat, pentru că pe clientul lor îl cheamă Cocoană şi pentru că „se afla la volanul unui Ferrari, nu al unui Trabant.“ Judecătorii au amânat pronunţarea pentru ieri-seară, după închiderea ediţiei.
Aşa cum se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe 19 august, medicul Adrian Iosif Cocoană, aflat la volanul unui Ferrari, a pierdut controlul maşinii, a intrat pe trotuar şi a accidentat două persoane. Lucian Reja-Peter, 28 de ani, a murit. Cealaltă persoană a scăpat cu viaţă. Cocoană a fugit de la locul accidentului, fiind găsit după 30 de ore.