Turistii romani au dat litoralul bulgaresc pe Turcia

Turistii romani au dat litoralul bulgaresc pe Turcia

Mai putini turisti romani au ales Bulgaria ca destinatie de vacanta in aceasta vara fata de anul trecut, potrivit unui studiu realizat de Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc in colaborare cu tour-operatorii bulgari.

„In aceasta vara, romanii nu au mai mers in numar ridicat pe litoralul bulgaresc. Au preferat sa plateasca cu 100-200 de euro mai mult si sa mearga in Turcia”, potrivit lui Dragos Raducan, secretarul general al Federatiei.

Astfel, daca in Turcia au mers anul acesta circa 80.000 de turisti romani, nu mai mult de 50.000 au ales Bulgaria. „Explicatia e simpla. Romanii au mers in Bulgaria in vacanta de Paste sau de 1 Mai si au fost dezamagiti, iar vara si-au petrecut-o in alte destinatii”, spune Raducan.

De partea bulgarilor, cifrele sunt complet diferite: potrivit cotidianului bulgar „Dnevnik”, care citeaza surse ministeriale, jumatate de milion de romani au vizitat litoralul bulgaresc in aceasta vara, dublu fata de anul trecut, si mai multi decat grecii, germanii sau britanicii, turisti traditionali la sud de Dunare.

„Datele se refera la intrarile in Bulgaria, care evident nu inseamna turisti”, spune Dragos Raducan. Chiar si in aceste conditii, veniturile generate de sectorul de turism in Bulgaria au crescut in aceasta vara pana la 670 milioane de euro, mai mult cu un sfert fata de anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News