Trei autocare vor transporta, de anul viitor, turiştii care se află în Bucureşti. Un tur va dura două ore şi jumătate şi va costa 50 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii.
Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti (ATMB) vrea să implementeze anul viitor programul "Bucureşti City Plus", prin care să organizeze, şi un tur al Capitalei cu autocarul, ca în marile oraşe europene.
"Preţul biletului pentru turul Bucureştiului va fi de 50 de lei, cu reducere de 50% pentru copiii de sub 12 ani. Vor fi trei autocare. Un tur de oraş va dura două ore şi jumătate şi se va efectua între orele 10.00 şi 16.00, când traficul nu este aşa de intens. Totodată, staţia de plecare/sosire a turului oraşului pe modelul "Hop On-Hop Off", va fi amenajată în Piaţa Timpului de lângă magazinul Cocor din Bucureşti", a declarat joi, într-o conferinţă de presă vicepreşedintele ATMB, Carmen Pavel.
Licitaţie, în ianuarie 2011
Autocarul va opri şi în staţiile Teatrul Naţional Bucureşti, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Muzeul Satului, Piaţa Palatului, Opera Română, Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului şi Patriarhie, iar puctele de oprire vor fi ameanajate de Primăria Capitalei. "Proiectul va fi gata în luna mai 201", potrivit vicepreşedintelui asociaţiei. Firma care va transporta turiştii va fi aleasă în ianuarie 2011, când se va organiza o licitaţiue, iar autocarele vor fi branduite cu numele programului, "Bucureşti City Plus".
"În cadrul acestui program, Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti îşi propune să organizeze tururi de Bucureşti regulate, tururi de oraş tematice (gastronomie, cultural, istorice), precum şi tururi cu bicicleta", a menţionat reprezentantul ATMB. Totodată, anul viitor, ATBM îşi propune să organizeze evenimentul "Luna Mai, Luna Bucureştiului", după modelul evenimentului organizat pe aceeaşi temă în 1934 de către primarul general al Capitalei de atunci, Al.G. Donescu.
Proiectul "Luna Mai, Luna Bucureştiului" va începe pe 1 mai cu o paradă a florilor şi o bătaie cu flori în Piaţa Timpului din centrul Capitalei şi se va încheia pe 1 iulie cu o paradă similară. În luna mai a anului viitor se vor desfăşura diverse evenimente turistice, culturale, artistice, potrivit oficialilor ATMB.
"Noaptea filmului românesc"
De asemenea, asociaţia îşi propune să atragă cinematografe pentru lansarea evenimentului "Noaptea filmului românesc", precum şi teatre, opere, opereta şi circul pentru atragerea unui număr cât mai mare de spectatori şi acordarea unor reduceri speciale la pachetele de spectacole din luna mai.Asociaţia de Turism a Municpiului Bucureşti (ATMB) este o asociaţie apolitică şi non profit, lansată în octombrie 2010 în baza parteneriatului privat dintre municipalitate şi organizaţii private din domeniul turismului.
Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt Primăria Municipiului Bucureşti, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi Asociaţia pentru Promovarea Obiectivelor Turistice, C&I Com Serv, Danco Pro Comunicatio şi Fundaţia Comuniunea Internaţională Română şi J'info Tours.