Editura Evenimentul si Capital

Secretul lui Tudorel Toader. Cele zece zile critice ale ministrului Justiției

Autor: | | 2 Comentarii | 18230 Vizualizari

Fără Tudorel Toader, viața noastră, a românilor, ar fi mult mai seacă. Accentul său, inițiativele lui legislative care ridică mulțimile mai eficient decât alertele de cutremur, micile războaie pe care le pornește și tot el le oprește după calcule numai de el știute, Tudorel pare că s-a născut și a bătut drumul până la București doar ca viața noastră politică să nu moară de plictiseală.

Nimeni nu poate contabiliza cu acuratețe de câte ori s-a discutat în ultimii doi ani de demiterea sa iminentă. Cred că nici el nu mai știe de câte ori a citit diminețile, când pornea spre serviciu, că mai are una, două zile până la remaniere sau că orele-i la minister sunt mai puține decât cele petrecute de o tavă cu mucenici moldovenești în cuptor.

În timp, parcă am depistat o schemă prin care ministrul Toader reușește să scape din clinciurile în care intră singur. Se discută de demiterea sa iminentă, pac, scoate din joben propunerea de a da o ordonanță care să extindă motivele de revizuire a sentințelor definitive pe motive care au legătură cu protocoalele secrete! N-ai cum să-l mai demiți când el pare că se pregătește să dea o lovitură mortală statului paralel! Altădată, se strânge lațul în jurul gâtului ministrului, zdrang, iese Toader și îi cere lui Klaus Iohannis să îl decapiteze pe Augustin Lazăr, pe modelul Laurei Codruța Kovesi. Și cum să-l mai dai afară, când omul tocmai e încleștat într-o luptă pe viață și pe moarte cu adversarul tău numărul 1?

Celebra OUG 7 pare ruptă din același scenariu. Din interiorul Coaliției de guvernare se punea din nou presiune pe ministrul Justiției, fiind în așteptare două ordonanțe de urgență. Două ar fi temele de presiune: prima este legată de rezolvarea problemei proceselor soluționate de completuri de cinci, constituite nelegal. E vorba, normal, de procesele care au primit sentințe mai demult, aflându-se acum în afara termenului legal pentru atacarea deciziilor. Acest proiect de ordonanță nu a apărut încă. Al doilea act normativ despre care se spune că e așteptat de cei din Coaliție este unul care să cuprindă toate articolele din Codul Penal și cel de Procedură Penală care au trecut de controlul Curții Constituționale. Acum multe săptămâni, comisiile juridice s-au oferit să legifereze aceste articole și să le trimită plenurilor și apoi spre promulgare, dar ministrul a spus că nu e nevoie, pentru că va da Ordonanță. Nici acest proiect nu l-a văzut nimeni.

Asta cu văzutul-nevăzutul proiectelor lui Tudorel Toader nu e un lucru nou. Am văzut-o luni pe Viorica Dăncilă spunând că nu a văzut niciun proiect de ordonanță, în condițiile în care ministrul spunea că el mai au nevoie doar de ultima viză de la șeful Guvernului. Îmi amintesc că, la ultima ședință CExN la care a participat Mihai Tudose ca premier, colegii îi reproșau că blochează Legile Justiției, iar el s-a apărat că nu are cum să le ”dea drumul” pentru că nu le-a citit. S-a dovedit că avea dreptate, nu că i-ar fi folosit la ceva. Și atunci Toader a scăpat pentru că a cerut demiterea lui Kovesi și lumea a uitat de faptul că proiectele legilor erau, de fapt, niște powerpoint-uri.

Ce pensie are Florin Piersic! Nimeni nu astepta la o asa SUMA! Cati BANI ia in fiecare luna marele actor

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI