T.R. Ungureanu: Victor Ponta trebuie să demisioneze cu tot guvernul de nesătui

T.R. Ungureanu: Victor Ponta trebuie să demisioneze cu tot guvernul de nesătui

Premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze împreună cu întregul său cabinet, a declarat europarlamentarul PDL, Traian Răzvan Ungureanu.

"Ne aflăm în faţa celui mai grav pericol pentru democraţie şi libertate în România de la comunism încoace. (...) Victor Ponta trebuie să demisioneze odată cu guvernul de nesătui şi duşmani ai libertăţii pe care-l conduce. Pentru că, din funcţia de prim-ministru, Victor Ponta s-a întors împotriva românilor şi a libertăţii lor", a afirmat Ungureanu.

Europarlamentarul PDL l-a mai acuzat pe Victor Ponta de încălcarea Constituţiei şi de trădarea intereselor naţionale, susţinând că "primul plagiator al ţării a devenit primul duşman al ţării". "Ieri, primul ministru Ponta a întors spatele unei decizii a CCR care nu făcea altceva decât sa constate ce scrie în Constituţie. Decizia Curţii nu poate fi ascunsă, încălcată sau ignorată. Nici un şef de guvern nu a făcut asta în 22 de ani de democraţie. A făcut-o Victor Ponta. Mesajul lui Ponta către români a devenit clar: faceţi ca mine, nu respectaţi legea, nu respectaţi deciziile instanţelor de judecată, furaţi ca mine din cărţile altora, plagiaţi, înşelaţi, batjocoriţi. De ieri, primul plagiator al ţării a devenit primul duşman al legii din România. Atacul asupra statului român vine din interiorul statului român, iar asta se numeşte trădare. Trădarea interesului naţional, trădarea încrederii populare şi trădarea misiunii şi a jurământului de demnitate", a spus europarlamentarul PDL.

Ungureanu a mai susţinut că niciun alt şef de guvern nu a mai încălcat deciziile Curţii Constituţionale. "Nici un şef de guvern nu a încălcat deciziile CCR. A făcut-o Ponta. A luat ICR şi l-a adus în subordinea Parlamentului, a luat Monitorul Oficial şi l-a pus în subordinea Guvernului.(...)Nimeni nu a îndrăznit să mute Monitorul Oficial din subordinea Parlamentului. Până şi comuniştii au lăsat Monitorul Oficial acolo unde l-au găsit, în Parlament. Cu Ponta mergem spre anii 50. Pentru cine nu ştie ce au însemnat anii 50, explicaţia este: mergem spre ziua în care poţi fi pedepsit pentru că nu eşti de acord cu guvernul care te-a înşelat sau pentru că nu îţi place Mercedesul primului ministru", a mai declarat europarlamentarul PDL.

În plus, europarlamentarul PDL a lansat un apel către partidele politice şi societatea civilă, spunând că aceştia trebuie să se delimiteze de Victor Ponta.

"În această situaţie, PDL lansează un apel către toate partidele democratice şi către societatea civilă. Cu toţii trebuie să se trezească, de la UDMR la UNPR, de la PNL cu liberalii lui adevăraţi, până chiar la oamenii care mai au capul la ei în PSD. Toţi trebuie să se delimiteze de Victor Ponta şi de atacul împotriva democraţiei.(...)Cu toţii trebuie să se trezească", a afirmat Ungureanu.

Ne puteți urmări și pe Google News