Tricolorii, bătuţi de sloveni

Tricolorii, bătuţi de sloveni

Naţionala masculină de handbal a României a început cu stângul preliminariile Campionatului European din 2014.

Echipa naţională masculină de handbal a României a pierdut net, scor 26-34, partida de la Koper cu Slovenia, prima din Grupa a 6-a preliminară pentru Campionatul European din 2014. Tricolorii au început dezastruos partida şi erau conduşi în minutul 8 cu 1-6. Uşot-uşor, echipa pregătită de Eliodor Voica a reuşit să se apropie la doar un gol de sloveni (11-12) şi a dat senzaţia că poate întoarce rezultatul. În repriza a doua, pe fondul greşelilor comise de jucătorii români, gazdele au reuşit să se desprindă şi au câştigat în final cu 34-26. Golurile tricolorilor au fost înscrise de Ghionea (5), Dospinescu (4), Criciotoiu (3), Novanc (3), Acatrinei (2), Ghiţă (2), Ramba (2), Talas (2), Sadoveac (1), Rotaru (1) şi Sabou (1).  Următorul meci al României în preliminariile Campionatului European este programat duminică, la Piatra-Neamţ, cu Islanda, echipă care s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de la Londra.

Ne puteți urmări și pe Google News