Tratat de frontieră Ucraina-Moldova

Tratat de frontieră Ucraina-Moldova

Ucraina urmează să semneze un tratat de frontieră cu Republica Moldova, a anunţat ministrul ucrainean de externe, Volodimir Ogrizko, citat de publicaţia rusă „Nezavisimaia Gazeta“.

Şeful diplomaţiei de la Kiev a reacţionat astfel la recentele declaraţii ale preşedintelui României, Traian Băsescu, privind integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Şeful statului a afirmat pe 16 aprilie, în cursul unei dezbateri privind securitatea României, că, dacă va adera la NATO, Ucraina va trebui să garanteze „un statut convenabil pentru Republica Moldova“. Acest „statut convenabil“ este cu atât mai important cu cât în Ucraina ar exista unele voci, „nu la nivelul conducerii“, care cer ca „Transnistria să revină Ucrainei, dar uită să vorbească despre sudul Ucrainei, care ar trebui să revină Moldovei“, a spus Traian Băsescu, referindu-se la o parte din regiunea Odesa.

Pe de altă parte, ministrul Volodimir Ogrizko s-a declarat întristat de faptul că România şi Republica Moldova nu au semnat încă un tratat privind frontiera de stat, mai scrie ziarul „Nezavisimaia Gazeta“.

În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, publicaţia citată apreciază că, spre deosebire de România, Ucraina se implică semnificativ în soluţionarea acestuia, relatează site-ul Unimedia.md.

Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, şi liderul separatist transnistrean, Igor Smirnov, au avut o întrevedere luna aceasta, prima după şapte ani, însă negocierile pentru rezolvarea crizei vor fi lente, deşi Chişinăul a reuşit să amelioreze relaţiile cu Moscova, care pare să dorească găsirea unei soluţii, comentează Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News