Marii creatori de modă „se bat“ pentru a îmbrăca vedetele.
Deşi mai sunt câteva luni până la evenimente importante ca Globurile de Aur sau Premiile Oscar, marile case de modă au ieşit deja la „vânătoare“ de vedete care să le poarte ţinutele pe covorul roşu, iar sumele plătite celebrităţilor, deşi par „indecente“, sunt adevărate chilipiruri în comparaţie cu reclama făcută, potrivit tabloidului britanic „Daily Mail“. Chiar dacă un creator de modă poate plăti până la 150.000 de euro pentru ca o actriţă să-i poarte o rochie în seara Oscarurilor, afacerea nu este deloc una dezavantajoasă, deoarece evenimentul se bucură de audienţe uriaşe. Iar marile case de modă nu se dau în lături de la nimic pentru a convinge o celebritate să poarte un anumit produs, prin urmare să le facă reclamă. Moda, o junglă „Vor face absolut tot. Vor implora, vor plăti, vor fura. Ar fi în stare să-şi vândă şi copiii. Este o nebunie“, spune Phillip Bloch, unul dintre cei mai mari stilişti de la Hollywood. „E o prostie să spui că doar unii creatori de modă plătesc vedetele. Toţi o fac, iar unii chiar nu se sfiesc «să fure» starurile pe care le-au antamat deja colegii lor de breaslă. Anul acesta, la Globurile de Aur, cu doar 24 de ore înainte de eveniment, Charlize Theron şi Hilary Swank au renunţat să poarte bijuteriile unei companii renumite, după ce Chopard le-a oferit o sumă cu şase cifre pentru a apărea pe covorul roşu cu bijuteriile lor“, completează Bloch. Marile case de modă sunt dispuse să facă orice pentru a îmbrăca o vedetă cu hainele lor, iar cum sezonul evenimentelor importante se apropie, reprezentanţii celebrităţilor sunt deja asaltaţi cu telefoane.
„Casa Versace face rochii absolut superbe, însă cei care lucrează acolo sunt cei mai răi dintre toţi, sunt ca nişte pitbulli gata să înhaţe vedetele“, mai spune Phillip Bloch.
Însă, atât timp cât avocaţii, agenţii şi managerii starurilor îşi vor primi partea lor, relaţia dintre vedete şi designeri nu se va sfârşi prea curând. Bineînţeles, vedetele au şi ele de câştigat din aceste „parteneriate“, care se pot prelungi pe termen lung. Astfel, Katie Holmes este îmbrăcată de Giorgio Armani, Gucci a cooptat-o pe Drew Barrymore, Reese Witherspoon este imaginea Nina Ricci, în timp ce Chanel se mândreşte cu tânăra actriţă Keira Knightley.
Totuşi, unele staruri vor mai mult şi obţin mai mult. Compania St. John’s Knits i-a oferit Angelinei Jolie suma de 11,5 milioane de euro pentru a deveni imaginea acestui brand, însă vedeta, tot mai implicată în acţiuni umanitare în ultimii ani, a acceptat numai după ce reprezentanţii St. John’s Knits au înfiinţat şi o fundaţie caritabilă.