Traian Băsescu petrece cu sibienii

Traian Băsescu petrece cu sibienii

Aşa cum ne-a obişnuit deja, din programul de weekend al preţedintelui Traian Băsescu nu lipseşte serbarea câmpenească.

De această dată, şeful statului a mers la Sibiu, la Gura Râului, unde se desfăşoară Festivalul Bujorului de munte.

Încântat că românii sunt păstrători de tradiţie, preşedintele a afirmat că astfel de sărbători îi aduc pe oameni împreună.

"Astfel de sărbători ne fac să fim împreună, niciodată nu avem mai multă nevoie să fim împreună decât când ne bucurăm sau când ne pasc vremuri grele. Pe noi nu ne pasc vremuri atât de grele, dar e bine să fim împreună", a spus Băsescu.

Păstrător de tradiţie, dar până la ţuică Şi, pentru că Gura Râului este una dintre zonele frumoase ale ţării, preşedintele i-a îndemnat pe sibieni să nu cadă pradă industrializării şi să păstreze regiunea aşa cum este.

"Ceea ce aţi dezvoltat aici, prin spiritul oamenilor locurilor, este cea mai bună emblemă pentru Mărginimea Sibiului", a afirmat şeful statului, citat de Mediafax.

Întâmpinat cu tradiţionala ţuică de Sibiu, Traian Băsescu, le-a refuzat pe gazde, pentru a nu mai da presei subiecte de bârfă.

"N-am să gust cu toată presa aici, pentru că asta va fi imaginea pe televiziuni. Multumesc mult! Hai, începeţi voi", a spus preşedintele.

Ne puteți urmări și pe Google News