Traian Băsescu, rugăminţi şi avertismente: Ludovice, nu te lăsa ameţit de aburii victoriei la europarlamentare că rişti să-ţi pierzi permisul de conducere
- Antonia Hendrik
- 1 iunie 2019, 22:29
Traian Băsescu, într-o postare pe social media, îl avertizează pe Ludovic Orban că nu va fi decât un al doilea Dragnea în cazul în care va lua nişte măsuri care ar avea consecinţe în defavoarea României. În acest context îi explică de ce sunt atât de preţioşi IT-iştii.
Traian Băsescu îi explică lui Ludovic Orban despre importanţa specialiştilor în IT şi de ce veniturile lor nu trebuie impozitate:
"Ludovice, te rog nu-l înlocui pe Dragnea ! Ţi-a dat ţie prin cap să impozitezi salariaţii din industria IT".
"Ludovice, datorită importanţei acestei categorii de specialişti, veniturile lor n-au fost impozitate nici în perioada de criză economică. Acest lucru a făcut ca toate marile companii IT din lume să dezvolte în România mari centre de cercetare, de realizare programe industriale, centre regionale de mentenanţă etc, etc. absorbind integral forţa de muncă specializată produsă de toate marile universităţi ale ţării, a scris preşedintele pe contul personal.
"Ludovice, în afară de un imens prestigiu adus ţării, această industrie, concentrată în câteva blocuri de birouri din România, generează o contribuţie la PIB care, în curând, va egala contribuţia întregii agriculturi autohtone
Ludovice, dacă te pui cu taxele pe ei, fetele şi băieţii aceştia au câte un scaun şi un calculator pe care într-o noapte le iau sub braţ şi au plecat în alte zări pentru că, partea esenţială, creierul, este la purtător.
Ludovice, ţara nu mai suportă încă un Dragnea care le ştia pe toate atât de bine încât, prin Legea Redevenţelor şi prin celebra OUG 114, a reuşit să alunge investitorii şi a blocat începerea investiţiilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Nu vrei tu să laşi industria IT în pace şi să promiţi că abrogi cele două acte normative care lovesc cumplit economia românească?
Ludovice, nu te lăsa ameţit de aburii victoriei la europarlamentare că rişti să-ţi pierzi permisul de conducere. PS – în UE, deficitul de specialişti IT este de 1 milion de oameni", a comentat pe contul personal de Facebook fostul preşedinte.