Traian Băsescu, invitat de Gaddafi în Libia la summitul UE-Africa

Traian Băsescu, invitat de Gaddafi în Libia la summitul UE-Africa

Preşedintele a fost invitat de Muammar Gaddafi să participe la cel de-al III-lea Summit UE-Africa, de la Tripoli, prevăzut a se desfăşura în perioada 29-30 noiembrie 2010.

Invitaţia a fost înmânată de Ahmad Jarrud, director general pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe al Marii Jamahirii Arabe Libiene Populare Socialiste, secretarului de stat pentru afaceri globale din Ministerul Afacerilor Externe, Doru Costea, potrivit unui comunicat al MAE.   

Cu ocazia întâlnirii celor doi oficiali, "au avut loc şi consultări politice româno-libiene în cadrul cărora au fost  trecute în revistă principalele aspecte ale relaţiilor bilaterale, cu accent pe domeniul economic şi a avut loc un schimb de vederi asupra problematicii internaţionale de interes pentru cele două părţi", mai spune comunicatul. Traian Băsescu a mai fost în Libia în anul 2006, fiind primul preşedinte român, după Nicolae Ceauşescu, care a vizitat această ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News