Tragedie rutieră în Peru

Tragedie rutieră în Peru

Cel puţin 20 de persoane au murit şi alte 40 au fost rănite, astăzi, în urma unei coliziuni între două autobuze şi un camion în sudul Perului, anunţă AFP.

Accidentul s-a petrecut pe un drum de la Arequipa la Juliaca, la 1.100 de kilometri în sud-estul capitalei Lima.

Răniţii, dintre care trei italieni, au fost transportaţi la spitalele din regiune.

Ieri, alte douăsprezece persoane au murit şi 39 au fost rănite într-un accident rutier din sudul ţării.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru. În 2008, au murit 875 de oameni, iar alţi 5.307 au fost răniţi.

Ele sunt cauzate adesea de starea proastă a vehiculelor şi a reţelei rutiere, dar şi de orele petrecute prea mult la volan de către şoferi, cărora li se întâmplă adesea să adoarmă în timp ce conduc.