Tragedia fetelor arse de vii va fi reconstituită în laborator

Tragedia fetelor arse de vii va fi reconstituită în laborator

Specialiștii în explozii au ridicat probe de la Restaurantul „Beirut”, unde au murit o cântăreață și două dansatoare. Primăria, anchetată de Parchetul General.

Toate instituţiile cu atribuţii de control din Constanţa au intrat în atenţia procurorilor Parchetului General. Sunt cercetați cei responsabili de tragedia cauzată de incendiul care a mistuit Restaurantul „Beirut”, locul în care au murit o cântăreață și două dansatoare.

Reprezentanți ai Inspecției de Stat în Construcții susțin că Primăria Constanța nu a emis certificate de urbanism pentru clubul și cazinoul care au apărut în clădirea de pe Bulevardul Tomis, în timp ce funcționarii primăriei spun că nu știau ce s-a construit acolo.

Pompierii n-au folosit hidranții

Ne puteți urmări și pe Google News

O „armată” de poliţişti criminalişti, pompieri, inspectori în construcţii şi reprezentanţi ai Primăriei Constanţa au cotrobăit, ieri, fiecare cotlon al imobilului din care au mai rămas doar pereţii exteriori. Culmea, oficiali de la Inspectoratul Teritorial de Muncă spun că anchetatorii au intrat fără să îi anunțe și riscă amenzi „grase”.

În timpul verificărilor, administratorul libanez, George Karam, se jura că avea aviz de la pompieri, dar când era întrebat de autorizația de construcție, tăcea. Nici şeful pompierilor, Vlăduţ Ion, nu are chef de vorbă. Un vecin, indignat, arăta hidranţii de peste drum de restaurant, care ar fi putut fi folosiţi pentru alimentarea autospecialelor rămase fără apă în timpul incendiului. „Nu știu nimic, poate nu funcționau”, a replicat, sec, pompierul şef.

Pompierii sunt acuzaţi de modul defectuos în care au intervenit în timpul incediului. „Nu s-a acționat pentru a salva, în primul rând, oamenii, nu au avut măști de gaze, nu au avut rezervoare de oxigen și nu au avut echipament ignifug”, spune un vecin.

Imobilul aparţine lui Viorel Done, un afacerist controversat din Constanţa. El i l-a închiriat lui George Karam, care ar fi trebuit să se ocupe de toate demersurile privind autorizarea clădirii.

Specialiştii în explozii, de la INSEMEX Petroşani, au făcut topografia celor trei locaţii din imobil, restaurantul Beirut, Legendary Pub şi cazinoul Vega.„Vor fi analizate în laboratoare și vom face simulări, în baza materialelor existente. Ne ia câteva luni bune”.