Tot mai mulți moldoveni aleg să poarte arme. Peste 65.000 de permise eliberate în 2024

Tot mai mulți moldoveni aleg să poarte arme. Peste 65.000 de permise eliberate în 2024

Republica Moldova. Numărul moldovenilor care dețin o armă de foc este în continuă creștere. Potrivit celor mai recente date ale Poliției, aproape 65 de mii de persoane aveau permis de port-armă în 2024, ceea ce reprezintă o majorare de aproxiamtiv cinci la sută comparativ cu anul precedent. În total, pe teritoriul Republicii Moldova sunt înregistrate aproximativ 81.600 de arme deținute legal, cu aproape nouă la sută mai multe decât în 2023.

Autoritățile subliniază că aceste cifre nu includ armele aflate în posesie ilegală, iar poliția continuă să îndemne cetățenii la predarea benevolă a acestora. Pentru a deveni posesor legal de armă, solicitanții trebuie să treacă printr-un proces riguros. Obținerea permisului implică verificări medicale, instruiri teoretice și examene practice. Candidații sunt obligați să prezinte certificate care să confirme că sunt apți din punct de vedere psihologic și narcologic.

Sursa foto: Centru Medical

„Nu este o decizie care se ia ușor. Unii candidați își dau seama pe parcurs că nu sunt pregătiți să-și asume o asemenea responsabilitate și renunță înainte de a ajunge la cursurile practice. Este un lucru pozitiv când cineva conștientizează acest aspect”, a declarat Alexandru Tonu, directorul unui club de tir.

Cursurile practice, testul decisiv pentru viitorii posesori

Odată ajunși la etapa practică, viitorii posesori de arme trebuie să demonstreze că pot mânui corect și în siguranță o armă de foc. „Pentru a fi acceptat la examenul practic, cel puțin 60% dintre gloanțe trebuie să atingă ținta. Este un test simplu, dar reușita depinde mult de autocontrol și de aptitudinile fiecărui cursant. Unii învață în câteva ședințe, alții au nevoie de luni întregi de antrenament”, explică instructorul Victor Trifon.

Profilul posesorilor de arme în Republic Moldova

Datele Poliției arată că cei mai mulți posesori de arme au între 35 și 50 de ani, iar printre ei se regăsesc și aproximativ 2.300 de femei, care dețin pistoale sau puști de vânătoare. Polițiștii dau asigurări că fiecare solicitant este verificat minuțios înainte de a primi autorizația.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

„Nu se eliberează permise persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni comise cu arme de foc sau pentru infracțiuni legate de droguri”, a declarat Ion Țurcanu, șef de direcție la Inspectoratul Național de Securitate Publică.

Autoritățile reamintesc că deținerea unei arme implică o responsabilitate majoră și recomandă posesorilor să respecte cu strictețe regulile de păstrare și utilizare. Totodată, persoanele care dețin ilegal arme sunt încurajate să le predea benevol pentru a evita sancțiunile penale.