Topul miliardelor VIP

Topul miliardelor VIP

Oprah si Spielberg, printre vedetele din clasamentul bogatilor publicat de "Forbes".

Ce-ai prefera: sa fii celebru sau bogat? - este o intrebare foarte des auzita. Nume precum Marriott sau Benetton sunt cunoscute in intreaga lume, insa magnatii care stau in spatele acestor branduri celebre traiesc in anonimat. Desi sunt miliardarii planetei, inclusi in clasamentul realizat de revista „Forbes”, doar cativa dintre ei sunt si celebri. Cu toate ca activeaza in diverse domenii (showbiz, literatura, politica etc.), personalitatile mentionate de „Forbes” sunt cunoscute publicului larg.

Cu o avere de 5,7 miliarde de dolari, Steven Jobs (52 de ani), fondatorul companiei Apple Computer, e cel mai bogat dintre miliardarii celebri. In clasamentul general el ocupa insa doar pozitia 132. In 2004, a fost diagnosticat cu cancer la pancreas, dar boala e in regresie.

Primarul New York-ului, Michael Bloomberg (65 de ani), ocupa pozitia a doua in topul  miliardarilor celebri, cu 5,5 miliarde de dolari, si locul 142  in clasamentul „Forbes”. Intemeietorul companiei Bloomberg LP este un filantrop renumit, iar anul trecut el a donat 144 de milioane de dolari pentru caritate.

Pe locul al treilea (167 in clasamentul „Forbes”), cu 4,7 miliarde, se afla David Geffen (64 de ani), care a fondat studiourile DreamWorks, alaturi de Jeffrey Katzenberg si Steven Spielberg. Printre filmele produse aici se numara „Shrek”, „Gladiatorul” si „Dreamgirls”. Prima slujba a lui Geffen a fost la William Morris Agency, unde sorta corespondenta.

Urmatorul in top este britanicul Richard Branson, fondatorul Virgin Records. Averea sa, de 3,8 miliarde, il claseaza pe pozitia 230 in clasamentul general. Branson este urmat de regizorii George Lucas (locul 243 -  cu 3,6 miliarde de dolari) si Steven Spielberg (287 -  cu 3 miliarde).

Pe pozitia a saptea, cu o avere de 2,9 miliarde (locul 314 in clasamentul „Forbes”), se afla Donald Trump, celebru, printre altele, pentru mariajele, dar si aventurile sale cu femei frumoase. El este urmat in top de Mark Cuban, patronul echipei de baschet Dallas Mavericks (locul 407 -  cu 2,3 miliarde de dolari).

Penultima treapta din Top 10 este ocupata de unul dintre mogulii media ai lumii, Oprah Winfrey, situata pe pozitia 664 in clasamentul general, cu o avere de 1,5 miliarde. Clasamentul este completat de scriitoarea britanica JK Rowling, „mama” lui Harry Potter. Averea sa de un miliard de dolari o plaseaza pe pozitia 891 in clasamentul „Forbes”.

Top 10 (miliarde dolari)

Steven Jobs (businessman) ..........................................................5,7 Michael Bloomberg (primarul New York-ului) .............................5,5 David Geffen (businessman) .........................................................4,7 Richard Branson (fondatorul Virgin Records) ............................3,8 George Lucas (regizor) ...................................................................3,6 Steven Spielberg (regizor) ..............................................................3 Donald Trump (businessman) ......................................................2,9 Mark Cuban (businessmen).......................................................... 2,3 Oprah Winfrey (prezentatoare TV) .................................................1,5 JK Rowling (scriitoare) ....................................................................1

Ne puteți urmări și pe Google News