Evenimentul Zilei > Actualitate > Tocilar: ”Cu meseriile mori de foame”
Tocilar: ”Cu meseriile mori de foame”

Tocilar: ”Cu meseriile mori de foame”

Tocilar care se ocupă exclusiv cu ascuţitul ustensilelor găsim mai rar în Bucureştiul zilelor noastre. Cei mai mulţi s-au specializat şi în confecţionarea de chei şi lacăte, afacere despre care sunt cu toţii de acord că e mult mai bănoasă.

Chiar şi-aşa, ”din tocilărie nu se poate trăi”, declară Nicolae Mărăcine, practicant al meseriei de 38 de ani şi deţinător al unei prăvălii la piaţa Domenii, din Capitală.

Ca să ne ascuţim cuţitul ne costă între 2 şi 5 lei, în funcţie de lăţimea lamei, foarfecele şi alte ustensile fiind un pic mai scumpe. Deşi suma nu pare considerabilă la prima vedere, Mărăcine se plânge că tot mai mulţi clienţi preferă să-şi ascută singuri obiectele, folosind clasica piatră abrazivă. ”De ce să ascuţi un cuţit când poţi să-ţi iei două pâini de banii ăştia şi să ai ce mânca o zi”?

”Înainte era mai bine pentru meseriaşi”

Parcă un pic nostalgic după vremurile dinaintea Revoluţiei, tocilarul recunoaşte că ”era mai bine înainte. Cel puţin pentru meseriaşi. Mergeau fabricile şi aveam tot timpul ce să ascuţim. Acum au închis tot. Inclusiv Urbis-ul, de nici chei nu avem de unde să cumpărăm şi luăm de la italieni”.

Cu toate acestea, Nicolae Mărăcine se poate considera un norocos, reuşind în cei aproape 40 de ani de meserie să-şi asigure vizita lunară a unor restaurante şi firme de catering din zonă. În plus, cămăruţa în care lucrează este proprietate personală.

”Dacă nu era a mea şi mai trebuia să plătesc şi chirie vreo 400-500 de euro, chiar nu mai rămâneam cu nimic la sfârşitul lunii şi puneam lacăt de mult”, recunoaşte tocilarul.

Astfel, dacă meseria nu-i asigură un venit rezonabil, de zece ani de zile, Nicolae Mărăcine şi-a deschis o altă afacere, de această dată fără nicio legătură cu formarea lui profesională: apicultura.

”E de zece ori mai rentabilă şi de o sută de ori mai frumoasă decât tocilăria. Am 30 de stupi la ţară şi acolo mă retrag de vineri până luni. Altfel n-aş rezista aici”, spune convingător Mărăcine, pentru a adăuga apoi: ”în doi ani oricum închid aici.”

Noroc cu studenţii

Un alt exemplu găsim în piaţa Progresul, unde ne întâmpină, de la o masă de dimensiuni meschine un alt tocilar. Rămas şomer la aproape 50 de ani, Costel închiriază cu 150 lei pe lună un spaţiu minim (1 metru pătrat) în piaţă, unde ascute cuţite şi face chei şi lacăte.

Profitul său este aproape inexistent, dacă luăm în calcul plata impozitului, asigurarea de sănătate şi preţul de import al modelelor de chei.

”Nici nu trăieşti, dar nici nu mori. Şi ce altceva să fac?”, se întreabă bărbatul. Deşi spaţiul închiriat este chiar în piaţă, sunt zile în care nu are niciun client.

”Din tocilărie oricum nu se poate trăi, poate doar de sărbători când îşi mai ascute lumea cuţitele, aşa că m-am apucat de chei. Fac şi chei de maşină pentru câteva mărci. Sunt mai ieftine decât în magazine, dar abia găsesc doritori”, povesteşte el. Pentru cei care confecţionează chei, perioada aceasta e cea mai profitabilă.

”Când încep şcolile şi facultăţile, vine fluxul de studenţi care au nevoie de chei pentru cămine şi gazde. Dar ţi-e şi milă de ei să le ceri bani, că studentul român e cel mai amărât tip de client”, spune Nicolae Mărăcine.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: