Ţiţi Dumitriu: "Doar Steaua putea face un astfel de meci"
- Adam Popescu
- 16 decembrie 2010, 15:26
Ţiţi Dumitriu, fost antrenor al echipei de fotbal Steaua, spune că formaţia pregătită de Marius Lăcătuş nu merita să piardă la Napoli.
Dumitriu e de părere că Steaua nu a jucat rău la Napoli, dar lipsa de concentrare din finalul meciului a făcut ca "roş-albaştrii" să piardă calificarea în primăvara Europa League. "Consider un joc bine făcut de Steaua în deplasare şi numai acurateţea jucătorilor a dus la acest rezultat. Mă gândesc aici la cele două situaţii din repriza a doua, când Steaua nu a concretizat ocazia avută la Ricardo", e de părere Ţiţi Dumitriu. Tehnicianul spune că elevii lui Lăcătuş s-au relaxat pe final. "Steaua nu a putut să potolească incisivitatea adversarului în prelungiri, la care s-a adăugat greşelile de marcaj şi de poziţionare la fazele fixe", zice Ţiţi, care spune că doar un meci al echipei Steua putea avea un asemenea deznodământ: "Ţinând cont de importanţa meciului şi de faza în care s-a disputat, doar Steaua putea realiza un asemenea meci. La care adăugăm proverbialul ghinion".