Tiraspolul a depistat "țapul ispășitor" pentru adoptarea de către PE a rezoluției dure privind Transnistria: Elena Băsescu

Tiraspolul a depistat "țapul ispășitor" pentru adoptarea de către PE a rezoluției dure privind Transnistria: Elena Băsescu

Autorităţile de la Tiraspol dau vina pe europarlamentarul român Elena Băsescu pentru adoptarea de către Parlamentul European a rezoluției în care este condamnată încălcarea drepturilor omului în Transnistria, informează abcnews.md. Elena Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că a devenit țintă pentru așa-zisele autorități transnistrene, după ce pretinsul minister de externe de la Tiraspol a identificat-o printre adversarii de la Bucureşti.

"În timp ce Ponta a fost la Soci să pupe condurul împărătesc al Federaţiei Ruse şi să se tragă în poză cu anti-europeanul Ianukovici, care a scos în stradă milioane de oameni în Ucraina, eu am devenit ţintă politică pentru aşa-zisele autorităţi transnistrene.  Pretinsul minister de externe de la Tiraspol m-a identificat printre adversarii de la Bucureşti, cei care se luptă contra abuzurilor pe care regimul transnistrean le comite împotriva basarabenilor care se mândesc că vorbesc limba română", a scris Elena Băsescu pe pagina sa de Facebook.  “Cauza atitudinii subiective a Parlamentului European este activismul exacerbat al delegaţiei române, in special a binecunoscutei Elena Băsescu”, consideră pretinsul minister de externe de la Tirasol, citat de abcnews.md Reamintim că Parlamentul European a votat zilele trecute o rezoluție în care este condamnată încălcarea drepturilor omului în Transnistria, pornind de la noile plângeri ale școlilor cu predare în limba română. Rezoluția a fost inițiată de europarlamentari români Documentul «condamnă politizarea educaţiei în regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova şi cere respectarea dreptului cetăţenilor de limba română de a avea acces la educaţie in limba lor maternă». De asemenea, Parlamentul European a mai cerut încetarea oricarei forme de presiune îndreptată către instituţiile de învăţământ în limba română din regiunea transnistreană. Ulterior, pretinsul minister de externe de la Tiraspol a calificat ultima rezoluţie a Parlamentului European privind situaţia şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului drept „un set de teze preconcepute, unilaterale şi nesusţinute prin fapte reale”. „Singura idee comună, care leagă într-un tot întreg presupunerile deputaţilor europeni, pe lângă caracterul lor profund nefondat, inert, este ostilitatea accentuată faţă de tot ce este legat, într-un mod anumit, de statul transnistrean”, se conţine în replica pretinsului minister de externe de la Tiraspol.

Ne puteți urmări și pe Google News