PREFERINȚE. Eder Bonfim, abia revenit la echipa FC Timișoara după ce i-a expirat împrumutul la Gloria Buzău, se gândește numai la Liga Campionilor.
„N-ar fi bine să jucăm în preliminariile Ligii cu Șahtior Donețk. E cel mai puternic posibil adversar. Anderlecht mi se pare cea mai accesibilă dintre posibilele adversare”, a spus Bonfim.
Slovenul Vrsici vrea să recupereze timpul pierdut prin spitale în cei doi ani care au trecut de la momentul transferului. Vrsici ar dori ca adversarul echipei sale din preliminariile Ligii Campionilor să fie Panathinaikos Atena.