Tili Niculae, excursie de shopping la Milano

Tili Niculae, excursie de shopping la Milano

Una dintre componentele trupei de actori din serialul „La Bloc” a primit in dar de la iubitul ei, Dragos, o excursie la Milano.

Tocmai m-am intors dintr-o scurta vacanta petrecuta la Milano, pe care am primit-o cadou anticipat de la Dragos, iubitul meu, cu ocazia zilei mele de nastere. Ziua mea o sa fie in noiembrie, implinesc 22 de ani, dar nu puteam pleca in acea perioada pentru ca incep pregatirile pentru examenul de licenta.

Am preferat sa calatorim pana la Milano cu avionul, iar timpul petrecut acolo a fost dedicat aproape in totalitate cumparaturilor, insa nu am ocolit nici obiectivele turistice ale orasului. Am plecat din Romania la apus si am avut parte de un peisaj superb. La fel s-a intamplat si cand am decolat din Italia spre Romania, numai ca a inceput o furtuna groaznica exact cu zece minute inainte sa aterizam.

Primul obiectiv, Domul din Milano

Chiar daca shoppingul a fost scopul principal al acestei excursii, ne-am facut timp sa vizitam si Domul din Milano, una dintre imaginile emblematice ale Italiei si ale Europei. Catedrala este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca marime din lume si se remarca prin arhitectura gotica, avand o suprafata de 1.200 de metri patrati. Domul este un loc incredibil, in care te intalnesti cu adevarat cu Divinitatea.

Le recomand tuturor sa aleaga Milano ca destinatie de vacanta. Pe langa faptul ca este un oras cu foarte multe obiective turistice, este locul ideal pentru mers la cumparaturi. Dar numai daca te tin nervii si esti cu adevarat un impatimit al shoppingului, pentru ca sunt atat de multe magazine, incat abia daca apuci sa intri in toate.

Orasul cumparaturilor

Mi-am cumparat doua puloverase, doua perechi de cizme, doua perechi de pantofi, doua rochite. Mi-am dorit sa gasesc farduri de calitate si am gasit. Mi-am mai luat un parfum, cateva rujuri si o sapca. Si i-am cumparat o sapca si lui Cosmin Selesi, colegul meu de platou, care m-a sunat pe toata perioada vacantei ca sa ma intrebe daca ma mai intorc la filmari.

In afara de frumusetea orasului, m-a mai impresionat foarte mult curatenia de acolo. Am mers trei zile incontinuu si am batut orasul in lung si-n lat, pe jos sau cu metroul, dar incaltarile mele n-aveau pic de praf pe ele. Plus ca oamenii erau primitori si draguti.

In loc de supermarket, cimitir

Intr-o dimineata m-am trezit cu o pofta incredibila de cereale cu lapte. Asa ca am iesit pe strada in cautarea unui supermarket. Numai ca, in loc de supermarket, am nimerit la cimitir... Erau atat de multe flori la intrare si atat de frumos aranjate incat am crezut ca acolo este de fapt o piata. In plus, ei nu au cruci ca la noi, iar la supermarket nu exista o firma mare pe care sa scrie „supermarket”, sunt doar niste cladiri simple.

Imi place foarte mult sa calatoresc si imi doresc din tot sufletul sa apuc sa vad lumea intreaga. Nu-mi doresc neaparat sa ma intorc la Milano, a fost o experienta interesanta si cine stie unde ma vor purta pasii in viitor.

CAZARE

Am locuit la o prietena din Milano

> Noi nu am stat la hotel, pentru ca am o prietena buna la Milano si am locuit la ea.

> La Canova Hotel Milan (trei stele), un loc intr-o camera dubla costa 60 de euro/noapte, cu micul dejun inclus.

> Hotel Loreto, de doua stele, este situat la cinci statii de metrou de Dom. O camera costa 60 de euro pe noapte. Este situat pe via Bambaia, nr. 4.

> Hotel Greco, de doua stele, situat pe Via Giuseppe Ugollini, garanteaza o atmosfera intima si asigura room-service, bar, fax, iar receptia este deschisa 24 de ore din 24. (n.r.)

RESTAURANT

Nu sunt o admiratoare a bucatariei italiene

> Sincera sa fiu, mie mi se pare ca se mananca mai bine la noi, mancarea lor este parca mai light, cu multe salate si sandviciuri, ori eu sunt genul care prefera mancarea calda, gatita.

> In schimb, au niste cafele extraordinare, de care pur si simplu nu ai cum sa nu te indragostesti.

> O cafea costa 3,5 euro, de altfel nu exista nicio bautura sub aceasta suma, iar un loc care mi-a ramas in suflet este Barul Cincin.

SFATURI

Deplasati-va cu metroul milanez > Vremea este asemanatoare celei din Romania, asa ca puteti sa va luati haine pe care le purtati si in tara.

> Trebuie sa incercati metroul milanez, care este curat, foarte rapid, comod, ieftin si deloc aglomerat!

> De asemenea, foarte mult mi-a placut ca din Gara Milano pleaca din 20 in 20 de minute trenuri catre orice destinatie din Italia.

> Tot in gara am descoperit un aparat incredibil de la care iti puteai lua singur bilet, cu ajutorul cardului si fara sa stai la coada.

Ne puteți urmări și pe Google News