În ultimul an, cei doi „s-au luat fățiș în coarne” pe mai multe fronturi, de la războiul civil din Libia până la conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan și la tensionatele dispute maritime din estul Mediteranei. Dar ultimele lor certuri reprezintă probabil cea mai acută agravare de până acum a relațiilor.

La sfârșitul săptămânii trecute, Erdoğan s-a simțit ofensat de afirmațiile lui Macron despre Islam. Recent, președintele francez a anunțat o controversată campanie menită să schimbe practicile religioase din Franța, avertizând că unii musulmani din țară propovăduiesc o credință care se abate „de la principiile republicii și care deseori duce la crearea unei societăți adverse”.

Dată fiind brutala decapitare a unui profesor care le-a arătat elevilor niște caricaturi cu profetul Mahomed, demersul asumat devine mai urgent. Imaginile acelea au fost proiectate pe clădiri din mai multe orașe franceze în timp ce țara îl plângea pe profesorul măcelărit.

Erdoğan, care se pronunță deseori împotriva așa-zisei ipocrizii occidentale și care caută să susțină drepturile musulmanilor din afara țării, a criticat tendința lui Macron de a nu mai accepta libertatea religiei. „Ce probleme are acest om pe nume Macron cu musulmanii și cu islamul?”, a declarat Erdoğan într-un discurs de sâmbăta trecută. „Macron trebuie să se trateze la cap.” Erdoğan a mai atacat sănătatea mintală a lui Macron și anul trecut, după ce Macron dezaprobase intervențiile militare ale Turciei în nord-estul Siriei. De această dată declarațiile au provocat riposta franceză, astfel încât duminică Parisul și-a retras ambasadorul de la Ankara.

Luni, Erdoğan a aruncat mănușa. Într-un discurs televizat, el le-a cerut musulmanilor să boicoteze toate produsele franțuzești în semn de solidaritate cu „frații” lor din Franța, care, potrivit afirmațiilor sale, „sunt victimele unui linșaj asemănător celui îndreptat împotriva evreilor din Europa înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Apelul lui Erdoğan a avut un efect redus în lumea arabă. Mai multe facțiuni din Liban, ale căror reforme politice sunt susținute solid de Macron, au făcut niște declarații în care pledează pentru un mai mare respect acordat sensibilităților de ordin religios. Oficialii din Iordania, Pakistan, Egipt și Iran au condamnat cu toții poziția franceză și felul în care Macron a luat apărarea caricaturilor, considerate ca fiind o blasfemie la adresa islamului.

Colega mea, Sarah Dadouch, a observat că, „deși unele hashtag-uri din mediile de socializare cuprindeau fraze de genul ‘boicotați Franța‘ sau ‘totul pentru profet’, apelurile la boicot și în sprijinul unor proteste antifranceze nu au atras o prea mare atenție. Dar unii publicau fotografii cu firme franceze care ‘meritau’ boicotate, precum Tefal, Dior și Carrefour”.

Erdoğan a lansat apelul la boicot tocmai când lira, moneda națională a Turciei, coborâse la un nivel-record, cursul fiind pentru prima oară de 8 lire pentru 1 dolar american. „Potrivit estimărilor băncii Goldman Sachs, în ultimele 18 luni autoritățile turce au cheltuit aproximativ 134 miliarde de dolari ca să vină în sprijinul monedei”, sublinia ziarul Financial Times.

„Aceste eforturi au exercitat mari presiuni asupra rezervelor de valută ale țării, ceea ce a făcut ca, luna trecută, agenția de rating Moody’s să avertizeze că Ankara aproape a atins limitele care i-ar permite să evite o eventuală criză a balanței sale de plăți”.

Recentele demersuri ale Turciei din străinătate – inclusiv sprijinul față de Azerbaidjan în ciocnirile sale cu forțele armene și disensiunile avute cu guvernele din Grecia și din Cipru cu privire la drepturile de exploatare a resurselor și de foraj în estul Mediteranei – i-au oferit lui Erdoğan un mijloc prin care să-și canalizeze energiile naționaliste pe fondul crizei crescânde din țară. Nu este pentru prima oară când Erdoğan se angajează în dispute cu liderul vest-european ca să-și ațâțe susținătorii.

„Indiferent cât de iritat ar fi devenit Occidentul din cauza tacticilor agresive ale lui Erdoğan, țările occidentale nu sunt în stare să dea o ripostă credibilă, prin care să schimbe comportamentul lui Erdoğan”, a declarat Gönül Tol, de la Institutul pentru Orientul Mijlociu, în emisiunea Today’s WorldView (o rubrică specială a ziarului The Washington Post, destinată unor discuții pe teme de politică internațională, n. red.). „Astfel încât Erdoğan nu are niciun motiv să-și schimbe atitudinea. Atâta vreme cât el vede niște portițe prin care să-și propage ideile naționaliste și islamiste alimentând mândria națională, el nu se va mai purta frumos.”

Macron are și el motive de ordin intern. S-ar putea ca încercările sale de a reglementa practicile islamiste pe teritoriul Franței să îl ajute să scoată pe tușă extrema dreaptă xenofobă din țară. În același timp, s-ar putea ca ascensiunea sa în calitate de principal adversar al lui Erdoğan să-i întărească imaginea pe care el dorește să și-o confecționeze, respectiv, aceea de apărător al intereselor europene pe scena mondială.

Numeroși lideri europeni s-au adunat în jurul lui Macron, împărtășindu-i indignarea față de retorica lui Erdoğan

„Macron consideră că o Turcie tot mai autoritară și mai agresivă ar amenința securitatea europeană și crede că europenii trebuie să riposteze”, a declarat Benjamon Haddad, de la Consiliul Atlantic, pentru Today’s WorldView.

„Pentru amândoi, e lupta mult visată”, le-a spus colegilor mei Asli Aydintasbas, de la Consiliul European pentru Relații Externe. „Macron și Erdoğan și-au găsit unul în celălalt inamicul ideal. Acest gen de certuri le priesc într-un mod ciudat ambilor lideri, atât pe plan intern cât și în privința influenței pe care ei încearcă să și-o propage în străinătate”. Într-adevăr, se prea poate ca lor să le convină mai mult să se certe între ei decât să dea piept cu problemele „din bătătură”. În curând Erdoğan ar putea suporta consecințele unei politici externe scăpate din frâu, după un an de aventurism agresiv al Turciei prin vecini. În același timp, Macron se îmbarcă la el acasă într-o misiune întrucâtva demnă de un Don Quijote.

„În loc să răspundă nemulțumirilor manifestate de musulmanii francezi, în special ale celor din ghetourile de la periferie, așa-zisele ‘banlieues’, care, în opinia multor experți, stau la baza acestor incidente și care îi orientează pe mulți spre radicalizare și violență – guvernul dorește să-și exercite influența asupra unei credințe vechi de 1400 de ani, cu aproape 2 miliarde de credincioși pașnici în întreaga lume, dintre care zeci de milioane se află în Occident”, scria colegul meu James McAuley. „E un răspuns ciudat dat problemei”.

Articol de Ishaan Tharoor

Traducerea: RADOR