Cu jocuri grafice 3D, şampanie şi concerte live, aseară s-a lansat la The Ark - fosta Vamă Antrepozite - un nou "entertainment concept".

Veche de peste 110 de ani, clădirea fostei Burse a Mărfurilor din Bucureşti este rod al colaborării dintre arhitectul italian Giulio Magni şi inginerul român Anghel Saligny. Ridicată la final de secol XIX şi cunoscută sub numele de Vama Antrepozite sau Bursa Mărfurilor, clădirea, monument de clasă B, a reprezentat la acea vreme un simbol al conectării Bucureştiului la economia europeană.

Astăzi, tot ce s-a mai salvat din clădire este faţada din cărămidă roşie, restaurată prin entuziasmul unor oameni din două companii partenere, DC Communication şi Headvertising, care s-au angajat într-un proiect considerat de mulţi o nebunie. Numită The Ark, clădirea, care are 2.500 mp utili, dintre care 1.500 mp birouri şi 1.000 mp spaţiu public, este locul favorizant atât pentru afaceri cât şi pentru manifestările artistice.

O aventură în echipă şi "o căsuţă în căsuţă"

" Totul a pornit de la viziunea lui Doru (Teodor) la care a aderat şi Mihai Cocea, reprezentantul Headvertising, acum una dintre firmele partenere. Noi, toţi ceilalţi, adică eu - ca reprezentant al societăţii DC Communication -, Şerban şi cu Mircea (Headvertising), ne-am alăturat. Este o nebunie în care ne-am angajat, şi unii, şi ceilalţi. Este o poveste frumoasă, dar este, până la urmă, o nebunie", a explicat Crenguţa Roşu, unul dintre parteneri.

"Într-o primă fază am făcut achiziţia din resurse proprii, dar proiectul în sine presupunea o investiţie importantă pentru că, de fapt construiam o nouă clădire", a adăugat arhitectul Teodor Frolu, reprezentant al companiei DC Communication. "Tot betonul ăsta pe care îl vedeţi aici", adaugă Teodor Frolu, indicând finisajul modern de beton aparent ale încăperilor, " este, de fapt, o nouă casă, de care se sprijină vechea faţadă recuperată şi restaurată. În interior este o noua clădire. A fost singurul mod prin care a putut fi salvat spaţiul din starea de colaps în care se găsea, după 16 ani de abandon şi un incediu devastator.

Pentru finalizarea proiectului a fost necesar un credit, pe care cei doi parteneri l-au făcut împreună, pentru că numai aşa s-ar fi calificat pentru un asemenea împrumut. O altă perioadă interesantă, spun ei, a fost aceea în care au luat aprobările pentru a reface o clădire de patrimoniu.

"Noi luaserăm clădirea într-o stare ce permitea oricarui dezvolator să o dărâme foarte uşor. Era declarată în colaps. Am avut mare noroc că, dat fiind starea avansată de degradare, nu a fost rechiziţionată de Ministerul Culturii, care era în căutare de achiziţii în acea perioadă. Există o prevedere în lege prin care statul are drept de preemţiune la monumente. Nu ştiu dacă a salvat aşa ceva vreodată, dar noi eram foarte aprope să rămânem fără ea. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi ieşit de aici. Au urmat avize ,discuţii şi plimbări între diversele instituţii pentru autorizaţia de construcţie. A fost o experienţă extrem de utilă şi am înţeles mult mai bine plusurile şi minusurile lucrului cu clădirile de patrimoniu ", explică arhitectul.

Muncitori care emigrează şi o bombă nedetonată în subsol

Odată trecută etapa aprobărilor, au fost demarate lucrările de reconstrucţie, într-un moment în care, din fericire sau din nefericire ("căci aşa se scrie istorie" - râde Teodor Frolu), piaţa imobiliară era înfloritoare.

"Pentru că lucrurile stăteau foarte bine pe această piaţă, capacitatea de a contracta un constructor bun, suficient de serios şi responsabil a fost foarte dificilă. O clădire de patrimoniu cu doar 2.500 de m pătraţi nu era o lucrare foarte interesant atunci. Am avut uneori sentimentul că trăim fie legenda Meşterului Manole, fie pe cea a lui Sisif, într-o variantă modernă. S-a întâmplat să schimbăm contractorul, dar şi să vină constructorul să spună că i-au plecat oamenii la muncă în afară şi că nu mai are cu cine lucra", spune acesta.

Pe lângă costurile suplimentare, deloc de neglijat, în istoria acestui demers se mai află consemnat şi faptul că a fost găsită în subsol o bombă nedetonată, datând din Al Doilea Război Mondial, dar şi că a trecut printr- un incendiu devastator, în urma căruia a fost distrusă o mare parte din tâmplăria ce aştepta să fie motată. Am avut asigurarea, dar întârzierea de 4 luni a însemnat cheltuieli suplimentare.

"La un moment dat, în octombrie 2008, ne-am mutat, deşi clădirea nu era gata. Înainte de a veni aici, firma noastră, DC Communication, a funcţionat în cladirea de pe str Covaci, cunoscută ca Grand Caffe Amsterdam. Am fost dintre pionierii ce au investit în Centrul Istoric în 2000 , aşa că The Ark a avut oarecum un precedent. Ideea noastră a fost aceea de a reinventa o clădire de patrimoniu, de a o integra în modernitate şi de a-i găsi şi o utilitate publică.

Pe nivele - parter şi subsol, este spaţiu public, iar restul, trei etaje, pentru birouri. Adaptate la specificul clădirii sunt şi firmele care funcţionează aici, toate având ceva în comun cu zona de comunicare şi creativitate. "Ştim că putem părea nişte idealişti, însă aceasta este diferenţa şi stă în puterea noastră să o facem", spune Teodor Frolu.

DEGRADARE. Fosta clădire Vama Antrepozite era într-o stare avansată de degradare

The Ark, un concept care i se potriveşte clădirii ca o mănuşă

Întârzierile de un an şi jumătate în mutare au presupus costuri, pentru că, în cele din urmă, i-au expus pe iniţiatorii acestui proiect la o altă piaţă. "Am încercat să găsim parteneri care să utilizeze spaţiul. Avem Centrul International de Artă Contemporană (CIAC) ce a reuşit să fie destul de activ în ultimul an. Am încercat să căutăm un partener pentru cafenea. La un moment dat a fost French Bakery, dar nu s-a adaptat zonei. A urmat altă firmă, însă nici ei nu aveau resursele necesare să facă tot acest demers. Acum am ajuns la nişte oameni cu un proiect bun, Guido Janssens cu echipa lui, care sunt în concordanţă cu această clădire şi care au vibrat din prima la vraja locului. După cum au pornit, se vede că au puterea şi seriozitatea de a o face", spune Teodor Frolu.

Conceptul The Ark , sau ARCA cu diversitatea mare de "personaje", "este o potriveală perfectă între un proiect şi un brand care se adresează unui public mai relaxat şi mai dispus la experiment, dar nu în detrimentul calităţii şi bunului gust. S-a mai investit şi in bucătărie cu gândul la doamnele, mai nou şi domnii, ce vin la Târgul Ţăranului, organizat la sfârşit de săptămână, şi care, uneori, găteau pentru cei prezenţi.

"La subsol am dorit să facem o şcoală de bucătari, care să ofere publicului ocazia de a vedea, "pe viu", cum se găteşte, iar la etaj să se consume din meniul din ziua respectivă. Totul s-a oprit odata cu criza pentru că tot acest demers presupunea o investiţie suplimentară de 300-400 de mii de euro", explică Frolu.

Cheltuielile pentru proiect au fost mai mari decât cele prevăzute iniţial. De exemplu, din considerente de siguranţă, liftul de sticlă al clădirii a fost, la rândul său, o investiţie majoră.

Transformarea a fost un proces îndelungat, trei ani, dar, odată finalizat, îi mai trebuia un nume, care a fost ales de într-o şedinţă, din mai multe propuneri la care s-a gândit Şerban. "Una dintre idei era să se numească Uranus, însă pentru că în limba engleză nu suna tocmai bine, am ales The Ark - nume care se potrivea perfect cu "animalele" ce populează acest spaţiu dedicat creativităţii şi comunicării", mai spune Teodor Frolu.

"Trebuie să ai o înţelegere pentru acest tip de proiect, pentru că el nu poate funcţiona pe modelul de speculaţie imobiliară ", încheie arhitectul, subliniind astfel că necesitatea conservării clădirilor de patrimoniu este necesară, de care încă nu este corect valorizată la nivel urban.

Fotografii de DC COMMUNICATION