Al românilor, al celor de-un neam cu el. Nu pentru frumusețea, straneitatea și îndrăzneala propuse dezinvolt lumii. Nici măcar pentru milioanele de dolari și sutele de mii de turiști care-i dau târcoale acum, la 142 de ani de la naștere, ca și atunci, când, în viață, țăranul din Hobița era turnat în glorie și iubire străină.

Dar noi, românii lui, am lăsat să treacă și acest moment – 19 februarie 2018 – ușor, prea ușor. Ca și când Brâncuși nu s-ar fi ivit niciodată din acest pământ, ca și când Constantin s-ar fi născut direct parizian, în coada Senei, iar Coloana recunoștinței fără sfârșit – pe care comuniștii au încercat s-o dea jos cu boii (în zadar) – ne-ar fi fost dăruită de Ludovic al XIV-lea. O mică viermuială la Târgu Jiu, câteva expoziții organizate pe genunchi, în țară, și gata!, am scăpat de incomodul personaj.

Și-așa Planeta toată îl cunoaște drept Brancusi, fără diacritice, nu Brâncuși, cioplitorul plecat din Oltenia. Revenind. La 142 de ani și nouă zile de la nașterea „țăranului-zeu”, cum îl alinta excentrica Peggy Guggenheim, bogată colecționară și iubită a lui Constantin, Evenimentul zilei prezintă, în două pagini, istoria unui „fake-news” epocal: „Brâncuși își donează atelierul din inima Parisului statului comunist român. Statul, reprezentat de o fostă țesătoare și de un cetățean cu patru clase, girați de Academia Republicii Populare Române – păstorite la acea dată de Mihail Sadoveanu – refuză.

Totul se întâmpla la începutul anilor ’50”. Nimic mai fals, după cum susține și criticul și istoricul de artă Pavel Șușară. Argumentele acestui reputat artist le regăsiți cu două pagini mai în față. Aici nu voi mai aminti decât câteva amănunte pe care, din lipsă de spațiu, nu le-am mai inserat în corpul materialului propriu-zis.

Constantin Brâncuși nu numai că nu și-a donat atelierul statului român, ci atunci când l-a donat, pentru că, da, l-a donat, dar statului francez, al cărui cetățean era, a pus și câteva condiții extraordinare. Una dintre ele merită amintită. Pentru ca donația să fie valabilă, iar francezii să beneficieze de potențialul atelierului ce urma să fie transformat în muzeu, în testament era stipulat clar că autoritățile pariziene naveau voie să miște, să modifice sau să micșoreze nici măcar cu un milimetru „templul” brâncușian!

Și asta în ciuda faptului că atelierul se găsea și se găsește și astăzi în creierul Parisului, unde foamea de spațiu se potolește regește. Așadar, balivernele care au modelat mitul donației refuzate de statul român, vânturate de zeci de ani pe meleagurile natale ale sculptorului, ar trebui scuturate, odată pentru totdeauna, în coșul istoriei sau etichetate, că tot e la modă, la categoria „fake-news”. Nu de alta, dar măcar să evităm capcana previziunii aceluiași Brâncuși, făcute cu mulți ani în urmă, la revenirea în țară, de la Paris: „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști”.

PS: Din testamentul lui Constantin Brâncuși, lăsat lumii întregi, dar mai ales nouă, românilor, putem aduna moșteniri prețioase și fără să ne pipăim buzunarele. Știați că Brâncuși mergea deseori la teatru, în Paris, însoțit de „cățaua” lui favorită, Polaire? Avea o lojă rezervată și se distra atât de copios încât cerea bis actorilor preferați până când era izgonit din sală! Sau că le dădea nume de bărbați femeilor care-i deveneau ucenice doar pentru a le putea înjura ori de câte ori acestea îi stârneau mânia?

Știați că motivul Coloanei fără sfârșit n-are legătură, cum s-a înrădăcinat deja la noi, cu porțile și casele țărănești din Oltenia, ci cu un banal șurub de teasc care a dezmeticit în mintea genialului artist ideea infinitului? Brâncuși nu se dădea în vânt după lectură, dar iubea dicționarele Larousse. Știați? Felicitări! Și, nu uitați, atenție la fake-news!