"Test de stress" la acordarea de credite

"Test de stress" la acordarea de credite

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României discută astăzi cu şefii băncilor comerciale, despre proiectul BNR privind înăsprirea condiţiilor de acordare a creditelor.

Conform noilor reguli, cei care vor cere un împrumut nu vor mai fi evaluaţi pe baza veniturilor actuale, ci pe baza celor declarate la Fisc, din anul anterior. În plus, solicitanţii ar putea să fie supuşi la o evaluare suplimentară a capacităţii de rambursare a creditului în condiţii de stres.

Prima dintre măsuri, împrumuturile în baza veniturilor declarate la Fisc, este luată deoarece, de cele mai multe ori, angajaţii îşi procură adeverinţe false de salariu pentru a obţine un credit mai mare.

O altă măsură ar fi introducerea unui aşa-numit "test de stress". Solicitantului de credit îi va fi evaluată capacitatea de rambursare a banilor în condiţii nefavorabile. Pentru aceasta, înainte de semnarea contractului va primi două scadenţare - unul în condiţiile de la momentul semnării creditului şi altul care va ţine cont de modificări ce pot să apară în timp, de genul scumpirii exagerate a creditelor. Testul va lua în calcul condiţiile din piaţă în ultimele 18 luni.

Proiectul Băncii Naţionale îşi propune să reducă numărul creditelor acordate populaţiei, pentru că unele băncile riscă să nu mai poată recupera banii şi pentru că, potrivit datelor oficiale, trei sferturi din credite se fac pentru consum, nu pentru investiţii. Banii care intră astfel pe piaţă nu generează mai mulţi bani, ci mai degrabă inflaţie.

(13:47)

 

Ne puteți urmări și pe Google News