Teo Trandafir, în drum spre Viena la bordul unui avion privat

Teo Trandafir, în drum spre Viena la bordul unui avion privat

Deputata PDL Teo Trandafir, internată de săptămâna trecută la spitalul Elias din Bucureşti, va fi tratată la o clinică din Viena.

"Fosta realizatoare TV va fi transportată în Austria cu un avion, însă deocamdată nu știm când va decola din cauza condițiilor meteo. A fost găsit un alt avion privat, care va zbura cu echipaj SMURD spre Linz, iar de acolo Teo Trandafir va fi preluată de o ambulanţă şi transportată la Viena", a declarat astăzi directorul Spitalului Elias, medicul Doina Dimulescu.

Prietenii şi familia lui Teo Trandafir au solicitat spitalului Elias să o transfere la Spitalul AKH din Viena (acelaşi în care a fost tratat şi preşedintele Traian Băsescu), deşi starea ei de sănătate se îmbunătăţeşte. „Decizia de a fi mutată la Viena este a familiei şi a prietenilor, nici măcar a ei, deşi boala de care suferă are o evoluţie stabilă, lent favorabilă”, a declarat pentru EVZ, Doina Dimulescu. Medicul a adăugat  că investigaţiile făcute la spital sunt suficiente şi nu se pune problema transferului pentru investigaţii mai complicate. Potrivit lui Ion Uţă, tatăl deputatei PD-L, citat de Libertatea, boss-ul Pro Tv, Adrian Sârbu, a fost cel care a aranjat transportul Teodorei Trandafir la spitalul AKH din Viena.

Teo Trandafir a avut săptămâna trecută o criză biliară, pentru care a primit, joi, perfuzii. Vineri, starea de sănătate a deputatei PDL s-a agravat şi a fost internată la secţia de Terapie Intensivă a spitalului Elias din Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News

Diagnosticul neconfirmat al medicilor era de pancreatită acută, o boală care poate duce la deces. Sâmbătă, reprezentanţii spitalului Elias precizau că aşteaptă rezultatele analizelor.

Anunţul conform căruia Teo Trandafir va fi transferată la o clinică din Viena a fost făcut aseară. Vom reveni cu amănunte.