Tentativă a patriarhului Rusiei de scindare a societăţii moldoveneşti
- Adam Popescu
- 25 august 2010, 14:17
Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, KirilO declaraţie politică a patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, a provocat reacţii la Chişinău. La o întâlnire cu arhiereii Mitropoliei Moldovei el a spus că se va ruga „pentru ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”.
Analiştii politici de la Chişinău cred că la alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova, Mitropolitul Moldovei, Vladimir, va fi cap de listă al Partidului Umanist preluat recent de fostul şef al securităţii, Valeriu Pasat. Întâlnirea patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi cu arhiereii care îl slujesc pe acesta, a avut loc la mănăstirea Soloveţ, iar declaraţia buclucaşă a patriarhului a apărut într-un comunicat de presă al Patriarhiei. Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.