ŞOCANT. Taximetristul din Argeş, tăiat la fel ca cel ucis în Bucureşti. A fost lovit pe la spate cu zece lovituri de cuţit
- Petrisor Cana
- 6 februarie 2012, 18:04
Descoperire şocantă în localitatea Bughea de Jos, judeţul Argeş. Un taximetrist a fost găsit mort în portbagajul propriei maşini. Peste o sută de poliţişti, în căutarea ucigaşilor.
UPDATE. Concluziile medicilor legişti în cazul taximetristului ucis arată că acesta a fost lovit în cap şi, apoi, înjunghiat. Avea un hematom cerebral. Zece lovituri au mai găsit anchetatorii pe corpul omului, pe gât şi torace. "Majoritatea înţepăturilor erau pe partea dorsală a cadavrului, ceea ce arată că victima a fost atacată prin spate. Lovitura fatală este adâncă de 20 de centimetri şi a lovit plămânul stâng", a explicat pentru EVZ unul dintre anchetatori. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Iolanda Drăguţ, a precizat: "Dosarul se află în ceercetare. Au fost audiaţi martori şi prelevate probe de la faţa locului. Din păcate, vremea nefavorabilă a îngreunat cercetările. Avem date care confirmă faptul că victima a plecat dinspre Câmpulung Muscel către Cabana Voina cu nişte clienţi. Moartea a survenit ca urmare a unei hemoragii interne. A fost lovit cu un corp ascuţit care a penetrat plămânii şi, după aceea, sângele i-a inundat căile respiratorii şi i-a provocat o asfixie mecanică care i-a cauzat moartea. Celelalte lovituri nu au fost fatale". Ultimele amănunte legate de acest caz exclud varianta jafului. "Omul stătea la blocul Turn din Câmpulung Muscel. Avea la el circa 85 de lei şi l-au sunat nişte clienţi care vroiau să ajungă la Voina, la cabană", a povestit unul dintre martori. UPDATE. Dumitru Gruianu, taximetristul de 60 de ani găsit ars în portbagaj, a fost ucis la câţiva kilometri de locul în care a fost incendiat. Anchetatorii au fost anunţaţi de lucrătorii deszăpezeau drumul spre Bughea de Jos, judeţul Argeş, că au găsit urme e sânge. Urme de sânge au fost găsite atât în apropiere de Cabana Voina, aflată la circa 20 de kilometri, cât şi la circa 200 de metri de locul în care a fost găsită victima. Au fost descoperiţi şi câţiva saci de plastic. În plus, criminaliştii au ajuns la concluzia că acesta a fost ucis, pus într-un sac de plastic şi transportat cu maşina înspre Plăieşi, o zonă în care se află doar câteva case ce aparţin de comuna argeşeană. Analizele preliminare arată că omul a fost înjunghiat. "Circa şapte lovituri de cuţit cred că avea pe corp. Pe gât, pe corp.... Vom vedea la autopsie", a dezvăluit pentru EVZ unul dintre anchetatori. În luna octombrie, anul trecut, un taximetrist bucureştean a fost ucis după ce un individ, căutat încă de Poliţie, l-a înjughiat în gât. Cadavrul omului a fost descoperit, azi noapte, în jurul orei 23.00. Din primele informaţii oferite de anchetatori reiese că indivizi necunoscuţi au dat foc maşinii după ce l-au băgat pe om în portbagaj. Trupul ars a fost găsit de pompierii chemaţi să stingă flăcările. La faţa locului, poliţiştii au găsit actele victimei şi o sumă de bani, circa 80 de lei, ceea ce ar putea exclude varianta jafului. Taximetristul lucra şi ca paznic în apropiere de locul în care a fost găsit mort. Din indiciile pe care le au până acum, procurorii care au preluat cazul iau în calcul faptul că bărbatul ucis a fost agresat de mai multe persoane deoarece era un tip solid. Peste o sută de poliţişti au fost mobilizaţi pentru prinderea făptaşilor. În urma autopsiei, medicii legişti vor stabili dacă taximetrstul a fost ucis înainte de a fi băgat în portbagaj sau a murit ars de viu.