Taxa auto a fost suspendată. Statul trebuie să restituie 400 de milioane de euro
- Antoaneta Etves
- 23 octombrie 2012, 19:54
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea care prevede suspendarea taxei auto. Astfel, cei care vor cumpăra maşini nu vor mai fi nevoiţi să achite taxa de primă înmatriculare până în ianuarie 2013. Până în prezent, mii de români au câştigat în instanţă anularea taxei auto, iar alte câteva milioane au achitat taxa.
Taxa de mediu, aşa cum se va numi noua măsură fiscală care va intra în vigoare de anul viitor, va fi colectată de către Administraţia Fondului pentru Mediu şi va avea valoarea mai mică, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Mediului. "Sunt mai mulţi paşi care urmează a fi făcuţi. Nu vrem să mai repetăm greşelile pe care le-au făcut guvernele anterioare. În orice caz, va fi o dezbatere publică în momentul în care vom finaliza acest studiu. Se lucrează şi cu Ministerul de Finanţe pentru că, după cum se ştie, modul în care a fost implementată taxa auto a creat nu numai nemulţumiri, dar are un impact asupra bugetului", a afirmat ministrul Mediului, Rovana Plumb. În opinia acesteia, Taxa auto a nemulţumit pe toată lumea, în al doilea rând taxa auto a încălcat prevederile Tratatului Uniunii Europene, respectiv articolul 110 privind discriminarea. "Discuţiile se află într-un stadiu destul de avansat, însă până nu se finalizează studiul de impact economic nu vrem să mai aruncăm pe piaţă tot felul de sisteme care să nu fie clare şi, în orice caz, modul în care această taxă de mediu va fi aplicată va face obiectul unei dezbateri publice. Cele 400 de milioane de euro, taxă încasată ilegal, va fi restituită de la bugetul de stat către cei care au solicitat", a adăugat Rovana Plumb. Românii dau în judecată statul pe bandă rulantă Tot mai mulţi români au acţionat statul român în judecată şi au câştigat procesul, astfel că nu au mai fost nevoiţi să achite taxa auto. Astfel că, în acest moment în România are loc unul dintre cele mai absurde fenomene întâlnite vreodată în Justiţie. Sunt zeci de mii de procese prin care se cere recuperarea taxei de poluare (sau de primă înmatriculare, după caz) şi în toate aceste procese statul român ştie din start că va pierde. Paşii prin care se recuperează taxa auto:
- un cetăţean îşi aduce o maşină la mâna a doua din Uniunea Europeană, dar nu o poate înmatricula dacă nu plăteşte la Fisc o taxă.
- 0 plăteşte, se duce la RAR cu dovada şi îşi înmatriculează maşina.
- apoi se duce în instanţă şi cere restituirea taxei, considerând-o abuzivă.
- instanţele judecă dosarul în maxim două termene, îi dau dreptate petentului şi Fiscul trebuie să-i înapoieze cuantumul taxei. â
Citiţi şi:
- ANCHETĂ EVZ. Povestea avocatului care a învins statul român în peste 2.000 de procese! Cât pierde statul din taxa auto şi cum îşi freacă avocaţii palmele de bucurie
- Noua taxă auto, valabilă din ianuarie 2013. Guvernul dă înapoi 400 de milioane de euro din vechea taxă